Consiliul Județean ia măsuri drastice pentru protejarea mediului în ceea ce privește abandonarea sau aruncarea necontrolată a deşeurilor, implicit gestionarea neconforme cu ierarhia deşeurilor. Măsurile pe care le va lua instituția se referă la terenurile…
Reprezentanții primăriilor din Zona 5 de salubrizare a județului Arad au decis rezilierea contractului de servicii pe care l-au avut cu Consult SOC Centrum, operatorul de colectare şi transport al gunoiului. Decizia a fost luată…
Deputatul PNL Glad Varga a susținut o declarație politică în Camera Deputaților prin care a cerut intensificarea campaniilor de informare cu privire la legislația de mediu, insuficient cunoscută. Există o legislație pentru mediu, dar nu…
Primăria Orașului Pecica şi Asociația Română pentru Reciclare (RoRec) colectează deșeurile electrice şi electrocasnice (DEEE) de două ori pe an, dar pandemia de coronavirus nu a făcut posibilă acțiunea de primăvară. Acum, odată cu relaxarea măsurilor…
Primăria Municipiului Arad și Asociația RoRec, alături de operatorul local partener organizează în luna iunie o acțiune specială de colectare a deșeurilor electrice. Aceasta face parte dintr-o amplă campanie organizată cu ocazia Zilei Mediului în…
Compania RETIM informează clienţii şi colaboratorii săi asupra programului de lucru în ziua de 1 mai, declarată zi liberă legală. COLECTAREA DE DEŞEURI Activitatea de colectare a deşeurilor din toate localităţile în care operează compania…
Încă două zone de depozitare ilegală a deșeurilor au fost curățate în urma verificărilor polițiștilor locali ai Biroului Protecția Mediului, cu sprijinul Direcției Tehnice din cadrul Primăriei Municipiului Arad. Este vorba despre străzile Gutuilor și…
Cu privire la situația colectării deșeurilor pe Zonele 2 și 5, în județul Arad, ADI SIGD face următoarele precizări: -Operatorul de colectare a deșeurilor este SC Grup Salubrizare Urbană SA, care începând cu luna februarie…
Firmele care pun pe piaţă ambalaje, echipamente electrice sau baterii, precum şi cele care produc deşeuri din hârtie, metal, sticla sau plastic sunt obligate să desemneze un responsabil cu gestionarea deşeurilor, dintre angajaţii proprii. Prevederea…
Referitor la comunicatul de presă de ieri al deputatului PSD de Arad, Adrian Todor, cu titlul „Șefii CJA trebuie să răspundă pentru informațiile false transmise Ministerului Fondurilor Europene”, Direcția de Comunicare și Strategii a Consiliului…
Primarul Gheorghe Falcă face eforturi supraomenești pentru a ajuta firma RETIM, astfel încât pentru a treia oară în numai două săptămâni forțează mâna consilierilor locali să voteze o ilegalitate și anume preluarea activității de sortare…
La jumătate de an de când a preluat serviciul de salubritate în oraşul Pecica, SC Retim Ecologic Service SA a făcut o analiză a procesului de colectare a deşeurilor în oraşul Pecica şi în satele…
Arad, 10 octombrie 2018 – Municipiul Arad se află pe harta participanților la Ziua Internațională a Reciclării Deșeurilor Electrice, eveniment organizat pentru prima dată pe 13 octombrie 2018 pentru a promova colectarea selectivă a deșeurilor…
Consiliul Local al Municipiului Arad a fost convocat, marţi, 3 iulie 2018, în şedinţă publică extraordinară de îndată cu un singur proiect de hotărâre pe ordinea de zi: mandatarea Asociației de Dezvoltare Intercomunitară Sistem Integrat…
ADI SIGD ARAD informează că, în perioada 24.04.2018 – 01.05.2018, operatorul S.C. Retim Ecologic Service SA, a colectat din Zona 1, o cantitate de 1540 de tone de deșeuri menajere, folosind un parc auto format…
În data de 31.03.2018, între orele 10.00-16.00, în municipiul Arad se va desfăşura campania de mediu- colectare deşeuri electrice şi electronice, sub egida RoRec-Primăria Municipiului Arad. În scopul bunei desfăşurări şi al unei eficienţe sporite…
Majoritatea PSD-ALDE din Senat a respins propunerea legislativă pentru modificarea Legii nr.211/2011 privind regimul deşeurilor, care prevede majorarea cuantumului amenzilor şi introducerea unor sancţiuni complementare pentru nerespectarea interdicţiei de abandonare a deşeurilor. Depozitele necontrolate de…
La sediul Consiliului Județean Arad au fost semnate astăzi două contracte privind delegarea prin concesiune a gestiunii activităților componente de operare a stațiilor care fac parte din “Sistemul Integrat de Management al Deșeurilor” de la…
Oraşul Pecica, împreună cu localităţile aparţinătoare, Turnu, Sederhat şi Bodrogu Vechi, este repartizat în Zona I – conform modului în care a fost împărţit judeţul Arad, pentru implementarea Proiectului „Sistem de Mangement Integrat al Deşeurilor…