Primăria Municipiului Arad și Direcția de Sănătate Publică organizează în acest weekend (28-30 mai 2021) cea de-a doua ediție a Maratonului Vaccinării. Sunt așteptate la imunizare persoanele care s-au vaccinat în urmă cu 3 săptămâni,…
Deputatul PNL Sergiu Bîlcea a adresat o interpelare ministrului sănătăţii, Vlad Voiculescu, prin care a cerut măsuri în sprijinul DSP Arad, instituţie care se confruntă cu un deficit de personal grav în activitatea de triaj…
În urmă cu două luni, autoritățile locale au transmis Direcției de Sănătate Publică și Ministerului Sănătății faptul că la nivelul municipiului Arad nu mai există fond de salarii pentru personalul medical care activează în sistemul…
În conformitate cu precizările Centrului Național de Supraveghere și Control al Bolilor Transmisibile în Romănia începând cu luna mai a anului 2016 și până în prezent, au fost confirmate 25 de cazuri de infecție cu…
Primăria Municipiului Arad a început seria de consultări publice în vederea elaborării Strategiei de Dezvoltare a Sănătății în municipiul Arad. În cursul zilei de astăzi a avut loc întâlnirea pe grupuri de lucru la care…
Senatorul Ioan Cristina a adresat o interpelare ministrului Sănătăţii Publice, Nicolae Bănicioiu, în legătură cu concursul pentru ocuparea postului de director al Direcţiei de Sănătate Publică a judeţului Arad. Senatorul arădean doreşte să ştie ce…
Având în vedere evoluţia meteorologică, hidrologică şi inundaţiile care afectează unele judeţe, Direcţia de Sănătate Publică Arad intreprinde toate măsurile necesare în vederea asigurării asistenţei medicale pentru populaţia aflată în zonele posibil afectate de inundaţii:…