Condiții de studiu mai bune pentru 40.000 de elevi, în urma unei investiții de 3,5 milioane de euro realizată de E.ON România · Un număr de 63 de școli din 18 judeţe beneficiază de…
E.ON a lansat o provocare internațională de artă stradală pe tema „Eliberează-ți energia”, în cadrul Festivalului Luminilor de la Berlin, cu ocazia celebrării a 30 de ani de la căderea zidului; Vor participa cei mai…
Proiectul vizează modernizarea staţiilor de transformare Huşi, Stănileşti, Vetrişoaia, Fălciu şi Murgeni; Din totalul finanțării, 23 milioane de lei sunt din fonduri UE şi de la bugetul naţional; Până acum am obținut cofinanțări pentru proiecte…
Un alt pas în cadrul tranzacţiei este achiziţionarea şi integrarea innogy E.ON va continua să ofere clienţilor săi soluţii energetice din surse regenerabile, create pentru fiecare în parte. Parte a tranzacţiei de achiziţionare şi…
• 55% din consumul energetic al unui imobil este folosit pentru încălzire, diferenţa fiind împărţită pentru iluminat, apă caldă şi electrocasnice; • 35% din pierderile de căldură dintr-un imobil sunt prin pereţii neizolaţi, 15% prin…
După mai bine de 15 de ani de activitate în România, Frank Hadinjak, directorul general al E.ON România, a decis să părăsească organizația, începând cu data de 30 septembrie a.c. Frank Hajdinjak a venit în…
> 36% dintre românii care sunt în căutarea unei maşini noi sunt interesaţi de una electrică; >.Rezervaţi cu privire la viitor, 25% dintre români apreciază că doar peste 20 de ani vehiculele electrice vor depăşi…
E-ON Distribuţie România, primul distribuitor integrat de gaze naturale şi electricitate, funcţionează pe piaţă, de la 1 ianuarie 2017, sub o nouă denumire: Delgaz Grid, după parcurgerea unui amplu proces de rebranding care a presupus…
Trei persoane au decedat, iar alte 6 au fost la un pas de a-şi pierde viaţa în urma exploziilor din acest an! De la începutul anului şi până în prezent, 19 familii au fost…
Pentru a permite companiei Transgaz efectuarea unor lucrări specifice la sistemul de transport al gazelor naturale, E.ON Distribuţie România este nevoită să sisteze alimentarea cu gaze naturale în miercuri, 23 septembrie a.c., începând cu ora…
Pentru efectuarea unor lucrări specifice, E.ON Distribuţie România este nevoită să sisteze alimentarea cu gaze naturale, marți, 26 mai a.c., începând cu ora 09.00, pe următoarele străzi din municipiul Arad: Byron, Caius Lepa (bl. 104…