Liderul PDL Arad, Gheorghe Falcă, a participat la lansarea candidaţilor democrat liberali la alegerile europarlamentar. La fel ca la Cluj, acesta a taxat programul şi guvernarea social-democraţilor. “Unde toți vedem un stâlp, pesediști văd o…
Săptămâna aceasta Guvernul USL îşi va schimba oficial denumirea dar năravul ba. Cel mai probabil marţi, Guvernul va veni în Parlament cu asumarea răspunderii pe programul de guvernare al PSD-UDMR, însă este un program care…
Adrian Ţolea, prim-vicepreşedinte al PDL Arad, reafirmă intenţia democrat-liberalilor de a face toate demersurile pentru eliminarea majorării accizei pe combustibil cu 7 eurocenţi. „Nu facem acest lucru doar prin declaraţii sau semnături mascate, ci prin…
Victor Ponta a uitat să le spună românilor de ce în anul 2013, în condiţiile unei creşteri economice de 2,2 ori mai mare faţă de cea prognozată, Guvernul a încasat bani mai puţini la buget…
Astăzi unul dintre cele mai mari obiective asumate de USL a fost demontat de Curtea Constituțională pe baza celor 25 de articole neconstituționale regăsite în textul de revizuire transmis de comisia prezidată de Crin Antonescu,…
Peste 8.000 de membri şi simpatizanţi ai PDL au participat, sâmbată, la un miting anti-USL, în faţa Guvernului, cerând demisia Guvernului Ponta şi a preşedintelui Senatului, Crin Antonescu. De la manifestaţia PDL, care a pornit…
Adrian Ţolea, prim-vicepreşedinte al PDL Arad, salută decizia Curţii Constituţionale, care a declarat neconstituţională încercarea USL de a exercita o presiune asupra administraţiei locale, implicit cu tendinţe de epurare politică. „Încă o dată Guvernul Ponta…
Guvernul Ponta a convenit în urma negocierilor cu reprezentanţii FMI că statul va suporta de la 1 iulie jumătate din cheltuielile salariale ale companiilor care creează cel puțin 20 de locuri de muncă. “Concret, nu…
Eusebiu Pistru îi acuză pe parlamentarii USL Arad că „au păstrat o tăcere suspectă, ca să nu spun complice, asupra proiectului de Lege privind desfiinţarea unor instanţe judecătoreşti şi a parchetelor de pe lângă acestea.…
De un an, de când sunt deputat, fac demersuri pentru finalizarea celor două pasaje, împreună cu colegul meu Dorel Căprar şi cu Alexandra Braica. În această perioadă, am avut mai multe discuţii cu primul-ministrul Victor…
Reprezentanţii Guvernului Ponta şi ai instituţiilor subordonate nu au capacitatea de a gestiona actuala situaţie dată de condiţiile meteorologice. „Din păcate, toţi cei implicaţi, în frunte cu premierul Ponta, au un discurs în care principalul…
PSD Arad apreciază că România se poate moderniza instituţional prin modificări aduse Constituţiei. „Sperăm ca în acest an să reuşim, cu sprijinul românilor, revizuirea Constituţiei. Procesul de îmbunătăţire a legii fundamentale a început de mai…
Adrian Ţolea, prim-vicepreşedinte al PDL Arad, critică „vizitele de lucru” cu care ne-au obişnuit miniştrii din Guvernul Ponta, mai ales că nu se văd rezultatele acestor vizite. „În zece zile am primit vizita a doi…
Adrian Ţolea, prim-vicepreşedinte al PDL Arad, subliniază faptul că modificările pe care guvernarea doreşte să le aducă actualei Constituţii – prin referendumul comasat cu alegerile europarlamentare – sunt în măsură să ducă la un regres…
Adrian Ţolea, prim-vicepreşedinte al PDL Arad, solicită parlamentarilor USL de Arad să dea dovadă de responsabilitate faţă de cetăţenii care i-au votat şi, astfel, să împiedice măcar în parte jaful sistematic pe care Guvernul îl…
Decizia de astăzi a Curţii Constituţionale pe sesizarea pe care Partidul Democrat Liberal a depus-o în 23 noiembrie având 70 de semnatari ai grupurilor parlamentare ale PDL este dovada clară a faptului că România anului…
Iustin Cionca, prim-vicepreşedinte al PDL Arad, afirmă că USL şi-a demonstrat în 2013 incapacitatea de a guverna România. „Practic, de aproape doi ani USL guvernează doar la televizor, cu promisiuni care nu-şi au finalitatea. Un…
Deputatul Eusebiu Pistru consideră că noua „invenţie” a Guvernului Ponta, aceea de înfiinţare a unui fond de dezvoltare a drumurilor, nu reprezintă altceva decât asigurarea unor bani pentru baronii locali ai USL. „Suntem în an…
În toate sondajele de opinie locurile de muncă ocupă primul loc în agenda cetăţenilor la problemele de rezolvat. În 2014, cu taxele noi pe care le aduce, riscăm să ridicăm aceeaşi problemă pentru că această…
Preşedintele Consiliului Judeţean apreciază că anul 2013 a fost un an în care Consiliul Judeţean a reuşit realizarea unor obiective importante, din resurse proprii şi din fonduri europene, chiar dacă nevoile Aradului a fost ignorate…