În noaptea de miercuri spre joi, în jurul orei 2.30, la Centrul comercial „Gemi Center”, care cuprinde şi un loc de joacă pentru copii, a izbucnit un puternic incendiu iar acoperişul clădirii s-a prăbușit. Cinci…
Marţi, 28 februarie a.c, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Vasile Goldiş„ Arad sărbătoreşte „Ziua Protecţiei Civile”. Prin expresia PROTECŢIA CIVILĂ se înţelege îndeplinirea tuturor sarcinilor umanitare destinate să protejeze populaţia civilă împotriva pericolelor, ostilităţilor sau…
În data de 22 februarie a.c în jurul orei 04.30 minute pe Drumul Naţional 7 în zona localităţii Bătuţa s-a produs un accident de circulaţie în care au fost implicate un autotren şi un autoturism…
În susţinerea debirocratizării şi pentru facilitatea comunicării informaţiilor de interes pentru populaţie, specialiştii Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă au identificat soluţii pentru proiectarea unei aplicaţii informatice, sub forma unui ghid, uşor de accesat şi…
În perioada 10-13 februarie a.c, subunităţile de intervenţie ale Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „ Vasile Goldiş „ al judeţului Arad au executat 55 misiuni de intervenţie. S-a acţionat pentru stingerea unui număr de 6…
În perioada 27-30 ianuarie, subunităţile de intervenţie ale Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „ Vasile Goldiş „ al judeţului Arad au executat 75 misiuni, 50 de recunoaşteri în obiective din raioanele de intervenţie şi 4…
În luna decembrie 2016, subunităţile de intervenţie ale Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Vasile Goldiş” a judeţului Arad şi serviciile voluntare pentru situaţii de urgenţă au desfăşurat 776 misiuni de intervenţie. Cele 7 subunităţi ale…
Cu ocazia Zilei Naţionale a României „1 Decembrie”, pentru merite deosebite în executarea misiunilor specifice de intervenţie, au fost avansaţi înainte de expirarea stagiului minim în grad, un ofiţer şi patru subofiţeri din cadrul Inspectoratului…
Festivitățile de înmânare a drapelului către ISU restricționează traficul auto în centrul Aradului Astăzi, 13.10.2016, între ora 16.30 și 19.00 și sâmbătă, 15.10.2016, între orele 8.00 și 11.30, traficul auto pe segmentul cuprins între Teatrul…
În luna septembrie subunităţile Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Vasile Goldiş” Arad au executat 547 misiuni de intervenţie. Serviciile voluntare pentru situaţii de urgenţă au desfăşurat 87 misiuni de intervenţie singure dintre care 15 pentru…
Hotărârea nr. 571/2016 din 10 august 2016 pentru aprobarea categoriilor de construcţii şi amenajări care se supun avizării şi/sau autorizării privind securitatea la incendiu publicată în Monitorul Oficial nr. 628 din 16 august 2016, abrogă…
În luna mai subunităţile Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Vasile Goldiş” Arad au executat 727 misiuni de intervenţie. Din aceste misiuni 615 au fost gestionate de către ISU, un număr de 106 de către serviciile…
În luna februarie a anului 2015 Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Vasile Goldiş” al judeţului Arad a gestionat 493 situaţii de urgenţă iar Serviciile Voluntare pentru Situaţii de Urgenţă 148. Un număr de 11 situaţii…
În perioada 21-25 octombrie a.c. în judeţul Arad va avea loc exerciţiu internaţional cu forțe și mijloace în teren pentru module de protecţie civilă destinate procesului de pentru gestionare a inundaţiilor – „ROMODEX 2015“. Acțiunea,…
În perioada 21.09.2015 – 25.09.2015 la sediul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Vasile Goldiş” al judeţului Arad s-a desfăşurat cursul de pregătire în domeniul situaţiilor de urgenţă, cu primarii comunelor din judeţ. Cursul s-a organizat…
Zeci de localități rămase fără curent electric, acoperișuri și mașini avariate, copaci rupți, acesta este bilanțul vântului deosebit de puternic, care a afectat municipiul Arad și o mare parte a județului ieri după amiază, aseară…