Deputatul Nicolae Păun a declarat, miercuri, pentru MEDIAFAX, că va depune în următoarea sesiune parlamentară, la Parlament, un proiect privind graţierea colectivă a celor care au pedepse între unu şi cinci ani, pentru acte care…
Camera Deputaţilor a votat astăzi Legea Voluntariatului. Printre iniţiatori se numără şi cei doi deputaţi PSD Arad, Dorel Căprar şi Flavius Măduţa. „Mă bucur că am reuşit să ducem la bun sfârşit acest proiect de…
Un grup de parlamentari, marea majoritate ai PSD – a depus la Parlament o propunere legislativă prin care jocurile de noroc tip slot-machine vor putea să funcţioneze legal doar în cazinouri şi agenţii ale…
Agitaţia creată de modificarea Codului Penal în sensul instituirii unei superimunităţi pentru parlamentari, prin scoaterea lor din categoria funcţionarilor publici a împins în plan secund o altă schimbare importantă făcută de deputaţi pe ascuns, cu…
Comisiile de administraţie şi juridică ale Camerei Deputaţilor au adoptat, aseară, raportul la proiectul legii privind gestionarea câinilor fără maidanezi, fiind înregistrate doar două voturi împotrivă şi două abţineri, ceilalţi parlamentari fiind de acord cu…
Direcţia Judeţeană de Evidenţă a Persoanelor Arad aduce la cunoştinţa cetăţenilor că începând cu data de 03.05.2013, urmare a intrării în vigoare a Legii nr. 127/29.04.2013, articolul 283 din Legea nr. 571/2003 privind Codul…
Grupul parlamentar PC a pregătit şi va depune o propunere legislativă importantă propusă de doamna Lia Ardelean. Aceasta vizează modificarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 111/2010 privind susţinerea concediului şi a indemnizaţiei lunare…