Consiliul Județean Arad a înființat un grup de lucru pentru dezvoltarea stațiunii Moneasa, format din viitorul primar al Monesei, Doru Miron, specialiști în turism, cultură, fonduri europene, infrastructură rutieră, comunicare. Grupul de lucru are ca…
Consiliul Județean a finalizat astăzi două noi investiții în stațiunea Moneasa: refacerea Teatrului de Vară și sala de sport din Tabăra Școlară. Cele două obiective au fost recepționate de o comisie tehnică. Teatrul de Vară…
Consiliul Județean Arad a investit și investește sume importante pentru modernizarea și dezvoltarea celor două tabere de agrement pe care le deține: cea de la Moneasa și cea de la Căsoaia. „Eforturile noastre, de a…
Meșteri populari din județul Arad, dar și din județele învecinate, vor fi pezenți în zilele de 27 și 28 august, la Moneasa, unde se va desfășura cea de-a XIX – a ediție a Târgului meșterilor…
Duminică, 28 august, în staţiunea Moneasa va avea loc cea de-a 52 –a ediţie a „Festivalului-Concurs al Cântecului Popular din Ţara Zărandului”. Evenimentul se va desfăşura la Teatrul de Vară Moneasa şi va debuta, la…
Cea de-a XXI-a ediție a binecunoscutului eveniment „Parada Clătitelor” va avea loc la sfârșitul acestei săptămâni, în 30 și 31 iulie, în stațiunea Moneasa. Pe lângă prepararea și degustarea clătitelor, în cadrul evenimentului vor avea…
Consilierii județeni au votat, vineri, în cadrul unei ședințe extraordinare, un proiect de hotărâre ce prevede aprobarea indicatorilor tehnico-economici actualizați și a Devizului general actualizat pentru modernizarea drumului județean DJ792B Bârsa-Moneasa-limită județ Bihor. Este vorba…
Principala piedică pentru dezvoltarea stațiunii Moneasa este primarul comunei. Ioan Nuțu Herbei nu a fost capabil să atragă fonduri europene, așa cum au făcut-o majoritatea primarilor din județ, chiar și cei care administrează comune mai…
Două drumuri judeţene importante sunt în lucru în acest moment. Sergiu Bîlcea, vicepreşedintele Consiliului Judeţean, a fost pe teren să vadă stadiul lucrărilor. „În 2016 am promis că vom dezvolta zona aceasta, începând cu infrastructura.…
Într-un dispreţ total faţă de viitorul turismului din judeţul Arad şi faţă de iubitorii de cultură şi tradiţii, Marinel Cionca refuză să sprijine încercările Primăriei Moneasa de a reda strălucirea Teatrului de Vară şi se…
Consiliul Județean Arad a prezentat astăzi Baza de salvare montană și speologică Salvamont-Salvaspeo de la Moneasa. Baza functionează în subordinea Direcției Tehnice și de Investiții a Consiliului Judeţean Arad. Baza de salvare montană și speologică…
În perioada 12 – 14 Octombrie, Organizația Județeană de tineret ALDE Arad s-a reunit la Moneasa pentru ședința lunară și pentru a discuta despre democrație și liberalism astfel încat tinerii să dobândească cunoștințe masive despre…
Deputatul social-democrat Florin Tripa este bucuros că Guvernul României a înţeles cu adevărat importanţa pe care o reprezintă staţiunea Moneasa în contextul imaginii judeţului Arad la nivel naţional şi internaţional. În acest spirit, executivul a…
Ioan Nuţu Herbei, primarul comunei Moneasa, a transmis Consiliului Judeţean Arad o solicitare privind alocările din bugetul pentru anul 2018. Primarul afirmă că a cerut fonduri pentru trei proiecte care vizează investiţii pentru comunitatea locală,…
Ca urmare a afirmaţiilor făcute de primarul comunei Moneasa, Ioan Herbei, Consiliul Judeţean Arad face următoarele precizări: În ultimii ani, Primăria Comunei Moneasa nu a depus la Consiliul Judeţean Arad niciun proiect concret, nici pentru…