Consilierul judeţean PSD Florin Tripa este de părere că în ultima perioadă s-au deschis public mai mult fronturi de discuţie, cu privire la strategia de dezvoltare a staţiunii Moneasa, fără însă a se atinge obiective…
Timp de două zile, în 20 şi 21 august, Consiliul Judeţean Arad şi Centrul Cultural Judeţean Arad au organizat, în staţiunea Moneasa, cea de-a XVI-a ediție a ”Târgului Meșterilor Populari”. Principalele secţiuni reprezentate la târg…
La finalul săptămânii trecute, la Moneasa a avut loc finala Festivalului – Concurs judetean de folclor ”La Izvoare”. Aflat la a VII –a ediţie, festivalul este o manifestare artistică trivalentă, fiind totodată un festival, un…
Timp de două zile, în 20 şi 21 august, Consiliul Judeţean Arad prin Centrul Cultural Judeţean Arad organizează, în staţiunea Moneasa, trei evenimente de tradiţie: Festivalul – Concurs al Cântecului Popular din Ţara Zărandului, finala…
Consiliul Judeţean Arad şi Centrul Cultural Judeţean Arad organizează duminică, 21 august, începând cu ora 14.00, în stațiunea Moneasa, cea de-a XLVII-a (47 – a) ediție a Festivalului Concurs al Cântecului Popular din Țara Zărandului. Evenimentul…
Sâmbătă, 20 august, de la ora 11.00 (nu ora 17.00, cum era iniţial), la Teatrul de Vară din Moneasa, se va desfăşura etapa finală, secţiunea seniori, a festivalului – concurs “LA IZVOARE”, organizat de Consiliul Judeţean Arad şi…
Timp de două zile, în 20 şi 21 august, Consiliul Judeţean Arad şi Centrul Cultural Judeţean Arad organizează, în staţiunea Moneasa, cea de-a XVI-a ediție a ” Târgului Meșterilor Populari şi Parada Portului Popular”. Ediţia din…
„Pentru mine orgoliile primarului din Moneasa sau ale unui politician, fie el și de la PSD, contează mai puțin decât interesul județului. Nu voi accepta să sacrificăm stațiunea Moneasa pentru că PSD are impresia că…
Consilier județean din partea PNL, Cristian Feieș se declară profund nemulțumit de faptul că primarul comunei Moneasa, Ioan Herbei, a ignorat dezbaterea publică referitoare la strategia de dezvoltare a stațiunii. Evenimentul a fost organizat sâmbătă…
Mii de clătite cu diverse umpluturi au fost preparate şi servite, sâmbătă, în cele două zile a „Paradei Clătitelor”, organizată în staţiunea arădeană Moneasa. Evenimentul gastronomic a ajuns la cea de a XVI-a ediţie, anul…
Consiliul Judeţean Arad şi Centrul Cultural Judeţean Arad organizează, în perioada 30 – 31 iulie, în staţiunea Moneasa, ediţia a XVI-a a „Paradei Clătitelor” care, în acest an, se desfăşoară sub sloganul „Clătite adolescentine pentru…
În 30 – 31 iulie, staţiunea Moneasa va găzdui ediţia a XVI-a a „Paradei Clătitelor” care, în acest an se desfăşoară sub sloganul „Clătite adolescentine numai pentru T(M)INE”. În cele două zile vor avea loc…
Clubul Sportiv „Bike For All”, în colaborare cu Consiliul Judeţean Arad şi cu Centrul Cultural Judeţean, organizează la Moneasa cea de a V-a ediţie a concursului de ciclism montan Moneasa Mountainbike Maraton, în perioada 24-26…
Reprezentații PNL Moneasa au transmis faptul că într-una din secțiile de votare de la nivelul comunei, în repetate rânduri, cetățenii au primit mai multe buletine de vot. Au fost trasmise trei sesizări în acest sens,…
Deputatul PNL, Eusebiu Pistru, solicită forurilor competente să verifice ilegalităţile de care este acuzat primarul Comunei Moneasa, Ioan Herbei, inclusiv trimiterea la MDRAP a unei hotărâri de Consiliu Local falsificată. „Nu mai puţin de cinci…
Azi, la ora 10,00, trupa roș-albă a urcat în autocar cu destinația Moneasa. De astăzi și până pe 23 ianuarie, hotelul ”Parc” din stațiunea arădeană devine noul cartier general al utiștilor, care încep un stagiu…
Staţiunea Moneasa din judeţul Arad va găzdui în perioada 22-23 august cea de-a XIII-a ediţie a Târgului Meşterilor Populari şi Parada Portului Tradiţional. Pe parcursul celor două zile publicul va asista la o serie…