Preşedintele PC Arad, Mircea Purcaru la ultima conferinţă de presă a declarat că: „Alianţa Creştin Democrată a fost un copil născut mort din faşă. La nivel naţional, dar şi la nivel local nu am avut…
Mircea Purcaru, preşedintele Partidului Conservator Arad a afirmat marţi, în cadrul unei conferinţe de presă, că se pronunţă în favoarea unei consultări largi a populaţiei cu privire la subiectul Roşia Montană. „Ne pronunţăm în vederea…
Recent, preşedintele organizaţiei de tineret a Partidului Conservator Arad, Alin Horvath, a participat la şedinţa Biroului Permanent Naţional a Tineretului Conservator, unde s-a dezbătut strategia pe termen scurt, lung şi mediu, fiind prezentat şi noul…
Pentru a se intelege ceea ce se intampla in acest caz mult mediatizat , precizez ,referitor la raspunsul Primariei din data de 10.06.2013, urmatoarele : Intr-adevar S.C. CORLEONE S.R.L. se afla in litigiu cu Primaria…
Vicepreşedintele PC Arad, Leontin Aslău a declarat, în cadrul unei conferinţe de presă, că pentru primarul municipiului Arad, Gheorghe Falcă, a devenit o obişnuinţă să nu pună în aplicare deciziile definitive şi irevocabile ale instanţelor…
Partidul Consevator Arad, a criticat astăzi într-o conferință de presă pe lângă starea drumurilor din județ şi alte măsuri de interes pentru cetăţenii Aradului şi nu numai. Mai exact preşedintele Mircea Purcaru a vorbit despre…
Preşedintele organizaţiei Partidului Conservator din Curtici, Mircea Pele, a prezentat astăzi, într-o conferință de presă, situația în care se află sute de locuitori ai oraşului care urmează să fie expropriaţi. Este vorba despre persoanele care…