Preşedintele PC Arad, Mircea Purcaru a susţinut o conferinţă de presă unde cei luaţi în collimator au fost primarul Gheorghe Falcă şi deputatul Eusebiu Pistru. Primul luat la ţintă a fost Eusebiu Pistru, primind o…
Dan Voiculescu a fost condamnat definitiv, marţi, la 10 ani de închisoare, în dosarul privatizării Institutului de Cercetări Alimentare (ICA), potrivit deciziei luate de Curtea de Apel Bucureşti. Voiculescu a primit pedeapsa maximă prevăzută în…
Preşedintele PC Arad, Mircea Purcaru, spune că Traian Băsescu dovedeşte că ziarele străine au avut dreptate când au scris că el se agaţă de putere până în ultima clipă, însă refuzul de a promulga reducerea…
Preşedintele PC Arad, Mircea Purcaru, spune că, deşi Gheorghe Falcă este unul dintre negociatorii fuziunii PNL-PDL la nivel naţional, PDL Arad joacă la două capete, fiind, de fapt, în tabăra Mişcării Populare, a lui…
Mircea Purcaru spune că, încet şi cu metodă, PDL lucrează la predarea PNL în mâinile lui Traian Băsescu, pentru ca acesta să-şi atingă scopul pe care nu l-a abandonat niciodată, acela de a deveni premier.…
Preşedintele PC Arad, Mircea Purcaru, este dezamăgit de comportamentul unor partide politice arădene, care sunt „campioane” la „deturnarea” voturilor cetăţenilor. Printre acestea, Purcaru pune pe primul loc PNL, urmat de UDMR şi PP-DD. „Se pare…
Preşedintele PC Arad, Mircea Purcaru, consideră că ultimele evenimente demonstrează că PC a avut dreptate când a decis să renunţe la alianţa cu liberalii- ANCD- ştiind că nimeni nu se poate baza pe cuvântul lui…
PSD Arad a luat act de decizia Biroului Electoral Central cu privire la sigla USL şi de punctul de vedere exprimat de PNL Arad în acest sens. Este esenţial să se facă foarte clar distincţia…
Preşedintele PC Arad, Mircea Purcaru, este de părere că Traian Băsescu încalcă tot mai grosolan şi în mod voit Constituţia, pentru a forţa demararea demersurilor pentru suspendarea sa din funcţie. “Este evident că preşedintele Traian…
Prim-vicepreședintele PC, filiala Arad, Leontin Aslău a cerut astăzi într-o conferinţă de presă ca primarul Gheorghe Falcă să prezinte un raport complet al investițiilor ce se derulează pe malul Mureșului, atunci când lucrările vor lua…
Mircea Purcaru, președintele Partidului Conservator Arad critic preocupările “fără sens” a vicepreședintelui Consiliului Județean, care a preferat, zilele trecute, să se preocupe de inundațiile din Teleorman în loc să ofere cărți românilor din Valea Timocului.…
În cadrul ședinței extraordicare de luni, consilierii opziţiei au votat, din nou, împotriva proiectului de înființare a unui serviciu comunitar de utilitate publică pentru administrarea, amenajarea, întreținerea și exploatarea Ştrandului şi a Patinoarului. În ciuda…
Una dintre temele de campanie ale PDL-iştilor- este procentajul- slab, zic ei , al absorbţiei fondurilor europene. O temă pe care, în Campania pentru alegerile europarlamentare o vor folosi cu asiduitate, pentru a arăta că…
Reprezentantul ANRSC, Doru Ciocan, aflat într-o vizită în Arad a afirmat că apartamentele debranşate de la reţeaua CET fură 68% din căldura vecinilor. Total oripilat de această afirmaţie, preşedintele PC Arad, Mircea Purcaru l-a atacat…
Vicepreşedintele Partidului Conservator, Leontin Aslău anunță că va sesiza Curtea de Conturi a României după ce a primit un răspuns de-a dreptul halucinant la o petiție adresată Camerei de Conturi Arad. Acesta a adresat o…
Călin Popescu Tăriceanu a spus că a avut o discuţie cu liderii PSD PC, UNPR şi UDMR privind candidatura sa la preşedinţia Senatului. “Am acceptat această propunere, care mă onorează şi care în acest fel…
Într-o conferinţă de presă susţinută la sediul Partidului Conservator, preşedintele Mircea Purcaru a sărit din nou la gâtul şefului său din Consiliul Judeţean, Nicolae Ioţcu. Acesta susţine că Aradul deţine un loc fruntaş la ceea…
Preşedintele Partidului Conservator Arad, Mircea Purcaru, salută intrarea în vigoare a ordonanţei care pune capăt popririlor abuzive pe conturile bancare. „ OUG nr.8/2014, care modifică procedura fiscală, a fost publicată în Monitorul Oficial, Partea I,…
Liderul Partidului Conservator Arad, Mircea Purcaru vine cu critici la adresa administraţiei judeţen, referitor la intenţia de a cumpăra clădirea în care funcţionează Secţia de Psihiatrie arondată Spitalului Judeţean Arad. Purcaru este contrariat de ce…
Marţi, în cadrul unei conferinţe de presă, preşedintele executiv al Partidului Conservator Arad, Leontin Aslău a ţinut să atragă atenţia asupra unui nou caz de preţuri exagerate, după cazul străzii Meţianu. Este vorba despre…