Virusul pestei porcine africane a ajuns să provoace pagube imense într-o fermă situată în comuna Macea. Dacă prezenţa acestuia va fi confirmată de Institutul de Diagnostic şi Sănătate Animală Bucureşti, peste 20.000 de porci ar…
“Nu sunt de acord cu măsurile hei – rupiste luate de autorități când e vorba de pesta porcină. Sunt cunoscute scandalurile de la marginea localităților dintre polițiști, inspectori sanitari veterinari, pe de o parte, și…
Senatorul PSD Mihai Fifor atrage atenția, într-o postare pe Facebook, că nu s-ar fi ajuns la situaţia critică de apariţie a unui focar de pestă porcină africană la Arad, dacă autoritățile locale și-ar fi făcut…
Iustin Cionca, prim-vicepreședintele PNL Arad, susține că incompetența miniștrilor PSD a condus la răspândirea pestei porcine în România. În câteva mii dintre cele mai sărace gospodării din țară, unde oamenii și-au permis cu greu să…
„Pesta porcină africană a ajuns la doi pași de Arad, în județul Bihor, unde am fost informați că există opt focare de infecție. Producătorii agricoli și crescătorii de animale se plâng că, la nivelul Instituției…
Situația epidemiologică generată de prezența pestei porcine africane în proximitatea județului Arad a constituit o preocupare constantă a Instituției Prefectului – Județul Arad, încă de la primele semnale ale apariției acesteia. Ca atare, Prefectul Județului…