Primăria Muncipiului Arad prin Direcția Generală Poliția Locală va înființa 8 centre de proximitate în cartierele din municipiu. În fiecare din aceste centre vor activa câte doi polițiști locali. Aceștia vor patrula pedestru prin zona…
Amenzi în cuantum de 7.500 de lei, pentru lipsa documentelor necesare funcționării, vor avea de plătit două unități de alimentație publică din cartierele Poltura și Bujac. Sancțiunile contravenționale constatate de polițiștii locali cu atribuții…
Un arădean în vârstă de 63 de ani care, în data de 28 august 2019, a aruncat dintr-un camion deșeuri provenind din demolări pe șoseaua de centură din zona străzii Câmpul Liniștii, a fost amendat…
Un individ ce afișa comportamentul „zombie”, cauzat de consumul de șoricioaică, a fost imobilizat de polițiștii locali cu atribuții de ordine publică luni, 26 august 2019, la orele 12.30, în timp ce se oscila dezbrăcat…
La sesizarea unor localnici ai cartierului Gai, doi șoferi și trei firme din zonă au fost sancționați contravențional de către polițiștii locali. Șoferii a două autotrenuri care tranzitau zona, fără a deține autorizații de acces…
Sâmbătă, 20.07.2019, polițiștii locali din cadrul Serviciului Ordine Publica si Circulație 1 au aplicat o sancțiune în cuantum de 1501 lei pentru încălcarea prevederilor HCLM 162 din 2006 privind gospodărirea municipiului. GR, cu vârsta de…
Au parcat la voia întâmplării, blocând traficul rutier sau accesul la trecerile de pietoni și s-au ales cu automobilele ridicate. 9 conducători auto sunt amendați de polițiștii locali cu atribuții de circulație pe drumurile publice,…
Cinci arădeni care au parcat neregulamentar pe spaţiile verzi de pe străzile Ulmului, Lăcrămioarelor și Tiberiu s-au ales cu amenzi. Luni, 8 iulie 2019, polițiștii locali ai Serviciului Ordine Publică și Circulație au sancţionat contravenţional…
Polițiștii locali cu atribuții de circulație pe drumurile publice, în colaborare cu angajați ai S.C. RECONS S.A., au dispus ridicarea mai multor automobile parcate pe strada Voluntarilor, fără ca acestea să aparţină riveranilor. Această acțiune…
Arădenii sunt avertizați de polițiștii locali să evite contactul cu persoanele care se oferă să execute lucrări de reparații „la negru” la acoperișurile sau zidurile imobilelor. Măsurile de protecție în scopul evitării unor neplăceri ulterioare…
Un operator economic care își desfășoară activitatea pe raza municipiului fără a deține autorizații de alimentație publică, autorizație de funcționare și aviz de orar de funcționare eliberate de autoritatea publică locală a fost amendat cu…
În primele cinci luni ale acestui an, peste 300 de noi somații au fost emise de polițiștii locali din cadrul Serviciului Disciplină în Construcții și Afișaj Stradal proprietarilor de clădiri degradate din municipiu, cele mai…
Un incident rutier în urma căruia o arădeancă a fost transportată la Spitalul Clinic Județean de Urgență a fost surprins joi, 30 mai 2019, de polițiștii locali cu atribuțiuni de circulație pe drumurile publice care…
În luna iunie, împătimiții mersului pe două roți au ocazia de a lua parte la două evenimente sportive care se vor desfășura în municipiu: Cupa Aradului la Ciclism 2019 și competiția Ciclism – Road Grand…
Direcția Generală Poliția Locală Arad prin Serviciul Ordine Publică și Circulație a aplicat cea de-a treia sancțiune contravențională, în cuantum de 2.000 de lei unei societăți comerciale, pentru nerespectarea prevederilor H.C.L.M.162/2006, privind gospodărirea municipiului Arad.…
Direcția Generală Poliția Locală Arad, prin Serviciul Circulație pe Drumurile Publice și Parcări, continuă seria verificărilor care vizează staționarea neregulamentară a vehiculelor cu masa maximă autorizată de peste 3,5 tone, în Zona Industrială Vest. Astfel,…
Polițiștii locali din cadrul Biroului Activitate și Control Comercial au sancționat contravențional și au dispus suspendarea activității unui agent economic care desfășura activitatea de service auto pe raza municipiului, fără a deține autorizație de funcționare.…
Direcția Generală Poliția Locală Arad informează că, în intervalul 18 aprilie – 7 mai 2019, polițiștii locali din cadrul Biroului Supraveghere Comunitară au verificat la domiciliu 188 din cei 380 de proprietari de exemplare canine…
Polițiștii locali din cadrul Biroului Activitate și Control Comercial din cadrul Direcției Generale Poliția Locală Arad îi anunță pe comercianții care intenționează să comercializeze ambulant flori în Duminica Tomii (a doua duminică după Paști) că…