OFL Arad este una dintre cele mai puternice organizații din țară. Geanina Pistru, cea care are merite deosebite în construcția acestei echipe, candidează pentru un post de prim-vicepreședinte la nivel național și susține moțiunea Nicoletei…
Anul 2024 va fi un an cu patru scrutinuri, urmând să fie organizate alegeri locale, parlamentare, europarlamentare şi prezidenţiale. Potrivit celor declarate de Geanina Pistru, prim-vicepreşedinte la nivel naţional al Organizaţiei Femeilor Liberale şi prim-vicepreşedinte…
Organizaţia de tineret PNL Arad (TNL) le urează succes elevilor şi profesorilor în noul an şcolar. „Generaţia noastră, a tinerilor, vrea o schimbare radicală în societatea românească. Cei mai mulţi dintre noi suntem pentru schimbarea…
Senatorul Ioan Cristina a renunţat azi la funcţia de copreşedinte al PNL Arad, acesta precizând că era un pas necesar pentru ca unificarea PNL-PDL să se definitiveze cât mai repede. “Vreau să elimin orice speculaţii.…
Prim-vicepreședintele PNL Arad, Iustin Cionca, a declarat azi, în cadrul unei conferințe de presă, că Fondul Monetar Internațional și Consiliul Fiscal au demonstrat că Victor Ponta nu înțelege nimic din economie, dar și că cele…
Prim-vicepreședintele PNL Arad, Iustin Cionca, a declarat în cadrul unei conferințe de presă că Guvernul condus de Victor Ponta a reușit să „își bată joc” inclusiv de minciunile cu care i-au obișnuit pe români. Cionca…
Prim-vicepreședintele PNL Arad, Adrian Țolea, consideră că modificarea legilor electorale trebuie să fie prioritară pentru întreaga clasă politică din România. Acesta susține că partidele parlamentare trebuie să dea dovadă de maturitate politică astfel încât lucrările…
Prim-vicepreședintele PNL Arad, Iustin Cionca, este de părere că premierul Victor Ponta trebuie să demisioneze urgent, după ce o anchetă de presă a scos la iveală afacerile dintre întreaga familie a liderului PSD și companiile…
„Guvernul Ponta a înregistrat cifre dezastruoase în primele trei luni ale anului, în ceea ce priveşte colectările bugetare” a declarat Adrian Țolea, prim-vicepreședinte al PDL Arad. Principalul efect este tăierea banilor de la investiţii pe…
Iustin Cionca, prim-vicepreşedinte al PDL Arad şi candidat la alegerile europarlamentare, este printre susţinătorii celor zece interese strategice de care are nevoie România, pentru consolidarea ţării noastre ca membru cu drepturi depline în Uniunea Europeană.…
Astăzi, prim-vicepreşedintele PC Arad, Leontin Aslău, a prezentat ziariştilor prezenţi copii ale contractului pe care doreşte să-l încheie o “firmă de apartament” din Bucureşti (Intelligent Triton Consulting System SRL) cu Consiliul Judeţean, într-un proiect de…