În organizarea Primăriei Comunei Șiria și a Consiliului Local Șiria a avut loc prima ediție a evenimentului intitulat „Zilele Administrației Șiriene” . Pe durata celor cinci zile de acțiune, sărbătoarea s-a încheiat cu un spectacol…
Dezvoltarea comunei Șiria a fost subiectul abordat în cadrul conferinței de presă a PNL Arad. „Primarul Valentin Bot, care începând cu anul 2004, când a fost ales primar, a reușit una dintre cele mai frumoase…
Dragii mei locuitori din Șiria, Galșa și Mâsca, Am ajuns la finalul unui nou an, anul 2023. A fost un an în care fiecare dintre noi am dorit să realizăm lucruri frumoase, pentru comunitatea…
În perioada Sărbătorilor de Iarnă, Primăria Comunei Șiria va organiza „Târgul de Crăciun. Astfel, în perioada 06.12.2023 –31.12.2023, ne dorim ca Piața ”Sfânta Maria” din centrul comunei Șiria să devină un tărâm mirific, să fie…
Nu sunt deloc puțini cei care circulă aproape zilnic dinspre Arad spre Şiria, dar după deschiderea pasajului peste calea ferată vor trebui să circule pe centură, până la sensul giratoriu care duce spre drumul judeţean…
În perioada 31 martie – 2 aprilie, mai mulți primari de comună din România s-au reunit la Brașov unde au discutat despre problemele cu care se confruntă. O parte dintre edilii prezenți au primit și…
Peste 20 de militari francezi, cantonați la Baza NATO de la Cincu din județul Brașov, au fost prezenți în localitatea Șiria pentru a participa la concursul de alergare Șiria Winter Trail. Valentin Bot în…
De-a lungul timpului, a existat în fiecare comunitate, un fel de sfat al bătrânilor, cecuprindea pe cei mai învăţaţi oameni, aceştia fiind un fel de mentori ai celorlalţi. Ei transmiteaucelor mai tinere vlăstare, cunoştinţele necesare…