Președintele Consiliului Județean Arad, Iustin Cionca, se află la Timișoara, unde Ministerul Sănătății a pus în dezbatere crearea strategiei de sănătate pe vestul țării. “Se dorește planificarea și reorganizarea la nivel național a serviciilor de…
Comisia Europeană a prezentat miercuri, 9 decembrie, „Strategia pentru o mobilitate sustenabilă și inteligentă”, însoțită de un plan de acțiune cuprinzând 82 de inițiative care vor ghida activitatea din Parlamentul European în următorii patru ani.…
Vicepreședintele PNL Arad, Sergiu Bîlcea, susține că blocarea sistematică a lucrărilor la pasajele de peste șoseaua de centură a Aradului demonstrează că strategia PSD este ca Aradul să nu poată folosi aceste pasaje! Faptele PSD…
Aleșii locali sunt chemați să voteze mâine în ședința CLM „Strategia privind transformarea în oraş verde a municipiului Arad”. Primarul Gheorghe Falcă a ținut să facă câteva precizări, astăzi într-o conferință de presă; „Un punct…
Grupul de lucru din cadrul Consiliului Judeţean, implicat în elaborarea noii strategii de dezvoltare turistică a judeţului Arad, a avut astăzi o nouă întâlnire, cu operatorii din turism. În cadrul dezbaterii, reprezentanţii din sistemul hotelier,…
Consilierul municipal independent Marin Lupaș îi cere primarului Falcă să își asume public greșelile de la CET. „Din păcate, arădenii plătesc de ani de zile greșelile de la CET, în fiecare factură lunară. Este cazul…
Tocmai citeam azi un comunicat de presă unde domnia sa Mihai Viorel Fifor are rețineri în ceea ce privește agenda calendarului cultural al Centrului Municipal de Cultură Arad pentru anul 2016. Chiar atacă cu vehemență…
Miercuri, 11 noiembrie 2015, a avut loc dezbaterea publică a primului document strategic privind Strategia Culturală a Municipiului Arad 2015-2025. La invitația de a participa la această dezbatere, lansată de Primăria Municipiului Arad, Centrul Municipal…
La sfârşitul anului 2014, Consiliul Judeţean Arad a demarat proiectul de elaborare a Strategiei de dezvoltare a judeţului Arad pentru perioada 2014 – 2020. Prima etapă a constat în elaborarea unei analize de diagnostic a…
Consilierul municipal Ionel Ciupe consideră că, în prezent, Aradul se află într-o situație dramatică în ceea ce priveşte sistemul de sănătate. ”Deţinem nefericitul loc întâi pe România la numărul de bolnavi de cancer. Însă, dincolo…
Primarul comunei Zimandu Nou, liberalul Dorel Vidran, şi-a prezentat într-o conferinţă de presă bilanţul primului an scurs din actualul mandat, unul din care reiese că principala precupare a administraţiei pe care o conduce a fost…