Peste de 200 de tineri liberali au participat la alegerile TNL din Municipiul Arad, alături de invitați de la organizația seniorilor, reprezentanți în administrația locală și invitați de la organizațiile TNL din județele învecinate. Noul…
Membrii organizaţiei de tineret a PNL Arad au fost în acest weekend la Şcoala de Vară a Tineretului Naţional Liberal „Welcome to the future” organizată la staţiunea Venus de pe malul mării. La acest eveniment…
Peste 300 de tineri liberali din judeţul Arad au fost prezenţi ieri la Ghioroc pentru a participa la deschiderea sezonului estival alături de primarul Corneliu Popi-Morodan. De asemenea, în cadrul şedinţei Comitetului de Coordonare Judeţean…
Liberalii arădeni s-au mobilizat și au donat sânge pentru colegii lor Decebal Fordon și Bogdan Faur, răniți în urma unui accident de circulație, dar și pentru alți bolnavi care au nevoie de sânge. Starea de…
În acest weekend a avut loc ședința Biroului Politic Național al Tineretului Național Liberal, unde tinerii liberali arădeni au fost reprezentanți de președintele Patricia Dinga. Conform tradiției, prima ședința din acest an s-a desfășurat la…
Bogdan Faur contestă pretenţia celor de la USR de a reprezenta exclusiv tinerii sau mediul on-line. „Cei de la USR promovează un discurs populist şi radical, cu scopul de a şoca, de a strârni revoltă.…
Președintele Organizației Județene de Tineret a PNL Arad (TNL Arad), Andrei Fuliaș, reacționează la atacurile virulente și josnice pe care mai mulți membri ai PSD Arad le-au demarat pe Facebook împotriva tinerilor PNL, îndemnați de…
Președintele Organizației Județene de Tineret a PNL Arad (TNL Arad), Andrei Fuliaș, prezent vineri într-o conferință de presă, desființează Legea defăimării propusă de Liviu Dragnea și susținută de PSD. Liderul tinerilor liberali arădeni spune că…
Începând din anul 1998, pe data de 26 iunie este sărbătorită „Ziua Drapelului Național”. Astfel, în după-amiaza zilei de vineri, Organizația de Tineret a PNL Arad (TNL Arad) a demarat o acțiune prin care tinerii…
De peste patru decenii, pe data de 5 iunie, este sărbătorită Ziua Mondială a Mediului. Astfel, Organizația de Tineret a PNL Arad (TNL Arad) și-a propus să sărbătorească această zi și, vineri după-masă, tinerii liberali…
TNL Arad a fost desemnată „Cea mai activă organizație locală” la Gala TNL 2013, desfășurată sub deviza „Născut liber, născut european!”, care a avut loc zilele trecute, la Bucureşti, în prezenţa a peste 2000 de…