Florin Remeţean, noul președinte al organizației județene Arad a Partidului Mișcarea Populară, a susţinut azi prima sa conferinţă de presă de la confirmarea oficială în această funcţie. Acesta a explicat modul în care a ajuns…
Sâmbătă după-amiază, Traian Băsescu a făcut o vizită scurtă la Arad, la invitaţia preşedintelui CCIA Arad, Gheorghe Seculici. Preşedintele României a vizitat la Expo Arad, Târgul Internațional de educație și locuri de muncă – EDU2JOB.…
Preşedintele PC Arad, Mircea Purcaru, este de părere că Traian Băsescu încalcă tot mai grosolan şi în mod voit Constituţia, pentru a forţa demararea demersurilor pentru suspendarea sa din funcţie. “Este evident că preşedintele Traian…
Preşedintele PC Arad, Mircea Purcaru, este de părere că Traian Băsescu este din ce în ce mai disperat de faptul că Victor Ponta este departe de a-i asigura „imunitate” şi după alegerile prezidenţiale şi din…
Preşedintele PC Arad, Mircea Purcaru, este de părere că ruptura dintre PDL şi Traian Băsescu este doar una de faţadă, lucru dovedit de comportamentul pedeliştilor, care, în precampania pentru europarlamentare, nu fac decât să preia…
Preşedintele Traian Băsescu a declarat aseară, după Consiliul European de la Bruxelles, că România are un rol în rezolvarea situaţiei din Ucraina, în acest sens aprobând participarea cu personal la misiunea OSCE din Crimeea. „În…
România consideră că orice prezenţă a trupelor Federaţiei Ruse pe teritoriul Ucrainei, fără acordul acesteia şi în afara acordurilor bilaterale şi a notificărilor ucrainene deja existente, poate fi considerată o agresiune la adresa Ucrainei, potrivit…
PSD Arad condamnă decizia administraţiei Falcă, prin care ştrandul se închide astăzi la ora 17. „Nu este normal ca pentru o acţiune a administraţiei locale să se dispună închiderea ştrandului Neptun la ora 17. Ştrandul…
PSD Arad condamnă declaraţiile inexacte ale preşedintelui Traian Băsescu, legate de autostrada Nădlac – Arad. „Este regretabil faptul că preşedintele României încearcă să politizeze problema autostrăzii. Este bine ştiut că…
Venirea domnului Traian Băsescu la Arad, pe şantierul autostrăzii, este un nou episod din serialul în care domnia sa este protagonist – “nu am nicio treabă, dar îmi dau cu părerea”. Credem că dacă era…
Senatorul Ioan Cristina, preşedintele Filialei Teritoriale PNL Arad, a declarat că, dincolo de divergențele fundamentale care au existat în privința numirii procurorilor șefi, USL trebuie să continue pentru a atinge acele obiective pentru care cetățenii…
Senatorul USL Ioan Cristina condamnă faptul că Traian Băsescu a început să se joace cu teme sensibile, cum ar fi armata română. „România a avut de 20 de ani încoace o foaie de parcurs în…