Cea de a treia ediție a Turneului de fotbal interliceal ”Ladislau Bonyhadi” a ajuns la faza finală. Mâine, la Sala Polivalentă Victoria, începând cu ora 11.00, vor avea loc cele două semifinale, în care și-au…
Consiliul Județean al Elevilor și Suporter Club UTA, în parteneriat cu Inspectoratul Şcolar Judeţean, Direcția Județeană pentru Sport și Tineret, Asociația Județeană de Fotbal, Comisia Județeană de Arbitri Arad şi clubul UTA, organizează cea de-a…
Simona Halep (4 WTA, cap de serie numărul 1), a câştigat turneul din Dubai, acesta fiind pentru ea cel de-al zecelea trofeu din carieră, al doilea de categorie Premier 5. Simona Halep a învins-o în…
Consiliul Județean al Elevilor și Suporter Club UTA, în parteneriat cu Inspectoratul Şcolar Judeţean, Direcția Județeană pentru Sport și Tineret, Asociația Județeană de Fotbal, Comisia Județeană de Arbitri Arad şi clubul UTA, organizează cea de-a…
La Oroshaza a avut loc ieri “Turneul de Iarnă”, o competiție juvenilă de fotbal în sală pentru copii născuţi în anul 2007. La startul întrecerii, care a beneficiat de participarea a zece echipe, s-a aflat…
Atletico 2004 a avut o comportare remarcabilă la puternicul turneu „Németh Ferenc”, desfășurat la Budapesta, acolo unde puștii pregătiți de Dinu Donca şi Bogdan Oneţ au obţinut medaliile de aur şi cupa care i-a răsplătit…
Marius Copil (160 ATP), a ratat, azi, calificarea pe tabloul principal al turneului ATP de la Zagreb, dotat cu premii în valoare de 494.310 euro. La capătul unui meci echilibrat și foarte disputat, tenismenul arădean…
Marius Copil (24 de ani, 194 ATP) își continuă prestația bună la turneul ATP de la Zagreb (Croația), dotat cu premii în valoare de 494.310 euro, reușind să treacă și de cel de-al doilea tur…
Grație celor 70 de puncte ”culese” la Australian Open, Marius Copil va urca nu mai puțin de 37 de locuri în ierarhia ATP, de pe locul 194 pe 157. Tenismenul arădean a obținut patru victorii…
UPDATE: Arădeanul Marius Copil s-a oprit după primul meci de pe tabloul principal de la ATP Brisbane, fiind invins, scor 4-6, 6-4, 4-6, de azerul Mikhail Kukushkin. Săptămâna viitoare, Copil va juca în calificări la…
Recent, oraşul croat Osijek a găzuit un puternic turneu de judo, la care au luat parte 430 de sportivi din nouă ţări (Croaţia, Ungaria, Muntenegru, Romania, Slovenia, Canada, Serbia, Cehia şi Bosnia). Trei judoka…
Ilie Năstase, fostul mare tenismen de talie mondială a fost prezent azi la primele meciuri ale celei de-a 10-a ediţii a ITF Arad, turneu dotat cu trofeul “Ilie Năstase”. Acesta a răspuns întrebărilor adresate de…
La clubul „Activ”, gazda turneului internațional de tenis feminin “Ilie Năstase” Arad dotat cu premii în valoare de 10.000 de dolari a avut loc astăzi o conferinţă de presă. Alături de reprezentanţii mass-media au…
Simona Halep este principala atracție în a treia zi a turneului feminin de la ‘s-Hertogenbosch, dotat cu premii de 250.000 de dolari. Favorită principală a concursului olandez, Simona joacă în turul I, de la ora…
Favoritul 1 BRD Arad Challenger, spaniolul Pere Riba l-a invins astazi pe singurul jucator roman prezent in sferturi, Petru-Alexandru Luncanu, scor 62 61. Riba va juca in semifinale cu Lucas Pouille, cel care astazi a…
Ziua de miercuri a rezervat iubitorilor tenisului un maraton de 12 meciuri, patru avandu-i ca protagonisti pe jucatorii romani. Victor Hanescu a jucat in primul meci de pe terenul central Activ Club Arad impotriva detinatorului…
Simona Halep, locul 7 WTA şi cap de serie numărul 6, a fost învinsă, sâmbătă, cu scorul de 6-3, 6-4, de poloneza Agnieszka Radwanska, locul 3 WTA şi a doua favorită, în semifinalele turneului de…
Arădeanul Marius Copil va participa la calificările pentru cel de-al doilea turneu Masters al anului din circuitul ATP, programat între 19-30 martie, la Miami. Dotat cu premii de peste 4 milioane de dolari, la turneul…
Jucătoarea de tenis Simona Halep, cap de serie numărul 6 şi locul 7 WTA, s-a calificat, marţi, în sferturile de finală ale turneului de la Indian Wells (SUA), dotat cu premii în valoare totală de…