Eurodeputatul PNL/PPE, Gheorghe Falcă a votat o serie de proiecte în Comisiile Parlamentului European, proiecte ce sunt definitorii pentru următoarea perioadă în întreagă Uniune Europeană. „Aș începe prin a spune că în comisia TRAN –…
Parlamentul European și Consiliul Uniunii Europene, pe baza unei propuneri a Comisiei Europene, au ajuns la un acord politic informal privind bugetul UE pentru 2022, acesta fiind cel de al doilea buget din cadrul financiar…
Un exercițiu de democrație inedit, o inițiativă fără precedent la nivelul Uniunii Europene: platforma digitală multilingvă a Conferinței privind viitorul Europei. „Salut această inițiativă inter-instituțională fără precedent în Uniunea Europeană”, a punctat europarlamentarul Gheorghe FALCĂ.…
Europarlamentarul PPE/PNL, Gheorghe FALCĂ transmite de la Bruxelles: „Negocierile și dezbaterile privind certificatul verde digital au loc într-o procedură de urgență, iar acest certificat verde va garanta libera circulație în UE, respectând principiul nediscriminării și…
Suntem conştienţi cu toţii că, de la aderarea la Uniunea Europeană, România a încercat constant să îşi atingă obiectivele de mediu asumate, dar sunt încă o serie de domenii în care paşii făcuţi sunt deficitari,…
Consiliul Județean Arad își dorește în continuare dezvoltarea Aeroportului chiar dacă a fost un an greu în contextul pandemiei de COVID-19 și numărul zborurilor charter a fost mai mic decât în anul precedent. Aeroportul Arad…
„Astăzi Uniunea Europeană pune la dispoziție peste 20 miliarde de euro pentru agricultură, implicit pentru infrastructura de irigații. Ne propunem să atragem fonduri cât mai mari pentru zona noastră, a județului Arad. Primul exemplu ar…
Decizia Marii Britanii și Irlandei de Nord de a părăsi Uniunea Europeană este un moment istoric care implică o nouă strategie atât pentru Uniunea Europeană cât și în ceea ce privesc relațiile bilaterela româno-britanice. Importanța…
Vineri, 5 octombrie 2018, între orele 12.00 şi 14.00, în sala Regele Ferdinand din cadrul Palatului Administrativ va avea loc prima dezbatere cu cetăţenii organizată la Arad de Comitetul Regiunilor (CoR). Alături de primarul municipiului…
Comisia Europeană a revizuit în urcare prognoza privind evoluţia PIB pentru anul trecut, de la 2% la 3%, datorită rezultatelor bune obţinute în trimestrul al treilea, pe fondul intensificării peste aşteptări în zona consumului privat…