Eveniment sportiv de amploare, la Sala de Sport a Universităţii de Vest ”Vasile Goldiș”, situată pe strada Voinicilor . Pasionaţii de sport şi studenţii au avut parte, sâmbătă, de un maraton de mişcare şi muzică.…
Universitatea de Vest ,,Vasile Goldiș” face parte, de la începutul lunii octombrie, din Consorțiul Universităților Europene și Chineze. Invitată, împreună cu cinci universități din România, la Conferința Consorțiului, care a avut loc în Serbia, delegația…
O serie de manifestări educaționale și sportive deschid noul an al Universității de Vest ”Vasile Goldiș”. Cu ocazia ZILEI INTERNAȚIONALE A EDUCAȚIEI, joi, 5 octombrie, vor fi deschise Muzeul ”Vasile Goldiș”, precum și Centrele de…
Biblioteca Universitară „Tudor Arghezi” din cadrul Universităţii de Vest „Vasile Goldiş” a găzduit, în data de 17.07.2017, în colaborare cu Centrul de Cercetare a Literaturii Argheziene, un eveniment cultural de excepţie prilejuit de lansarea cărţii…
Uniunea Scriitorilor din România, Filiala din Timişoara, a găzduit în data de 2 iunie 2017, un eveniment cultural de excepţie, festivitatea de lansare a cărţii ŞTEFAN AUGUSTIN DOINAŞ, OPERE 2 volume. Dezbaterile, foarte apreciate de…
Un grup de elevi din Aleşd au vizitat, zilele trecute, Centrul de Cercetare a Literaturii Argheziene din cadrul Universităţii de Vest „Vasile Goldiş” din Arad, unde a fost prezent şi Vasile Dan, preşedintele Filialei Arad…
Casa Universitarilor şi Studenţilor din cadrul Universităţii de Vest „Vasile Goldiş” din Arad a găzduit, zilele trecute, vizita a două personalităţi importante ale lumii culturale din România şi de peste hotare, respectiv doamna Cristina Hoffman,…
ASOCIAŢIA ROMÂNĂ DE ISTORIE A PRESEI (ARIP) și UNIVERSITATEA ,,BABEȘ-BOLYAI” din CLUJ-NAPOCA, în parteneriat cu: Mitropolia Clujului, Maramureşului şi Sălajului și Eparhia Greco-Catolică de Cluj-Gherla, au organizat a X-a ediție a Congresului Național de Istorie a…
În cadrul Săptămânii Altfel, elevii clasei a XII-a – Filologie din cadrul Colegiului Național „Moise Nicoară” au vizitat, în data de 27.03.2017, Departamentul de Limbi Moderne Aplicate din cadrul Universității de Vest „Vasile Goldiș”, în…
Federaţia pentru Educaţie în Europa (FEDE), un model de educație pentru pregătirea carierelor de succes Prof. univ. dr. Aurel Ardelean, președintele Universității de Vest „Vasile Goldiș”, vicepreședinte al Federaţiei pentru Educaţie în Europa (FEDE),…
Sala de sport a Universității de Vest „Vasile Goldiș” din Arad, din Micalaca, a găzduit cea de-a IV-a ediție a Campionatului de Fotbal al Universității, unde au participat, 15 echipe formate din studenți români și…
Colaborări în domeniul dezvoltării științelor bio-medicale La invitaţia conducerii Universităţii de Vest „Vasile Goldiş” din Arad, o delegaţie a Universităţii Semmelweis din Budapesta, condusă de prof. univ. dr. Ágoston Szél, rectorul Universității Semmelweis din Budapesta,…
Facultatea de Științe Economice, Informatică și Inginerie din cadrul Universității de Vest „Vasile Goldiș” din Arad, a organizat, marți, 21 martie 2017, evenimentul devenit tradiție, Ziua Porţilor Deschise. Prof. univ. dr. Cristian Haiduc, decanul Facultății…
„Universitatea din Pavia, atrage prin Clinicile Universitare, în fiecare an, peste 3 milioane de pacienţi” – interviu cu prof. univ. dr. Aurel Ardelean, rector fondator, preşedintele Universităţii de Vest „Vasile Goldiş” Arad *Protocol de Cercetare…