Cătălin Ţiţirigă, viceprimar al Municipiului Arad și vicepreședinte al PNL Arad, afirmă că îşi propune să îi sprijine pe proprietarii de terase din zona centrală a municipiului, dar nu în detrimentul arădenilor ce locuiesc în…
PNL Arad condamnă faptul că Guvernul Ponta a decis să adopte Legea nr. 145/2014, dar a uitat să emită ordinul care face ca respectiva lege să devină una funcțională. Astfel, micii fermieri din întreaga țară…
Primarul comunei Vladimirescu, Ioan Crișan, și viceprimarul comunei Șeitin, Flavius Misarăș, au declarat, la unison, că au ales să părăsească PSD, respectiv PC, în favoarea PDL pentru că democrat-liberalii au demonstrat că fac performanță și…
Viceprimarul comunei Felnac, Ioan Maliţa, a reacţionat faţă de declaraţiile inexacte ale primarului localităţii. „Primarul Nicolae Selegean nu îşi face treaba la Primărie, dar încearcă să facă politică de dezinformare în stilul PDL. Comuna Felnac…
Viceprimarul municipiului Arad, Cătălin Ţiţirigă, se arată intrigat de faptul că parlamentarii USL au avizat negativ propunerea legislativă a PP-DD care viza majorarea alocațiilor copiilor de la 42 de lei la 200 de lei. Avizul…
Viceprimarul municipiului Arad, Cătălin Ţiţirigă, critică noul mod de calculare al valorii accizelor pentru anul 2014. Acesta afirmă că actualul guvern a fost prins pe picior greşit şi acum caută soluţii pentru a acoperi găurile…
Preşedintele Organizaţiei Municipale PP-DD Arad, Cătălin Ţiţirigă, se pronunţă împotriva parlamentarilor care au părăsit partidul după ce au ajuns senatori sau deputaţi. Cătălin Ţiţirigă spune că aceştia sunt nişte oportunişti care nu mai au…
Viceprimarul Cătălin Ţiţirigă se arată nemulţumit de actualul guvern al USL, despre care spune că este unul incompetent, căruia nu îi pasă de români. Preşedintele Organizaţiei Municipale PP-DD Arad este intrigat de faptul că actualul…
Palatul Cultural din Arad va intra în renovări imediat după ce autorităţile vor sărbători centenarul. Acest lucru a fost anunţat de către viceprimarul Levente Bognar, într-o În cadrul unei conferinţe de presă, viceprimarul Levente Bognar…
Viceprimarul municipiului Arad şi totodată preşedintele Organizaţiei Municipale a PP-DD, Cătălin Ţiţirigă, speră la rezultate bune pentru partid la alegerile europarlamentare de anul viitor. Astfel, Cătălin Ţiţirigă afirmă că: „Ne vom mobiliza serios pentru alegerile…
În utlima perioadă continuă înscrierea de noi membri în Organizaţia Municipală a PP-DD Arad. De asemenea are loc şi o reorganizare la nivel municipal. Nu mai puţin de 98 de organizaţii din secţiile de votare…
Viceprimarul Cătălin Ţiţirigă afirmă că în curând va începe reabilitarea a 50 de clădiri monument istoric, din municipiul Arad. Acesta a explicat că o comisie a analizat clădirile care vor fi propuse pentru reabilitare pe…
Preşedintele Organizaţiei Municipale PPDD şi viceprimar al Aradului Cătălin Ţiţirigă s-a declarat împotriva măririi pragului de atribuire directă a unor lucrări, de către administraţiile publice locale. „Promisa transparenţă pe care USL a făcut-o în campania…