Drumul județean Nădab – Zărand – Seleuș este mai aproape de reabilitare. Astăzi s-a semnat contractul pentru proiectare și execuție. Oferta câștigătoare aparține asocierii SC INTECO HOLDING SRL – SC ROAD DESIGN SRL. Lucrarea are…
Președintele PNL Arad, Gheorghe Falcă, dezminte informațiile apărute în mass-media conform cărora liberalii și-ar fi schimbat candidatul pentru funcția de primar al comunei Zărand, spunând că decizia ca Adriana Chirilov să fie candidatul PNL nu…
ALDE propune pentru primăria Zărand un candidat ambiţios, tânăr şi charismatic, Daniela Dihel, aceasta anunţându-şi azi câteva din reperele campaniei pe care o numeşte de “redescoperire a valorilor Zărandului” “Am asistat în toţi aceşti ani…
Adriana Chirilov, consilier local municipal și candidat al PNL pentru primăria comunei Zărand, a declarat, în cadrul unei conferințe de presă, că dezvoltarea comunei Zărand este blocată de către o serie de nereguli grave. Aceasta…
Consilierul Municipal Adriana Chirilov, prim-vicepreședinte al Organizației Județene a Femeilor Liberale și coordonator al Organizației PNL Zărand, a declarat joi, în cadrul unei conferințe de presă, că dezvoltarea comunei a fost blocată de cârdășia formată…
Activitatea subprefectului Radu Stoian din ultima perioadă, culminată cu suspendarea din funcţie a primarului din Hălmagiu, se situează la limita legalităţii, dând dovadă de exces de zel. Decizia de suspendarea a primarului Adrian Ţoca nu…
Prefectul Judeţului Arad, Cosmin Pribac, a emis astăzi un Ordin privind constatarea suspendării de drept din funcţia de Primar al comunei Zărand a domnului Moţ Ion Florin pe durata arestării. Pe perioada suspendării, atribuţiile funcţiei…
Primarul comunei Zărand, Ion Florin Moţ, reţinut, vineri, de procurorii DNA din Oradea, pentru că a primit peste 10.000 de euro mită din cei 40.000 de euro promişi de o persoană care avea nevoie de…