Ziua Europei va fi sărbătorită, și în acest an, la Arad, cu această ocazie, în Parcul Mihai Eminescu din spatele Palatului Administrativ urmând să se desfășoare un program artistic care va avea ca scop promovarea…
Consulatul General al României la Gyula, în parteneriat cu Consiliul Judeţean Bihor şi Universitatea de Vest „Vasile Goldiș” din Arad (UVVG), a organizat la Gyula, în data de 11 mai 2017, o amplă manifestare, denumită „Ziua…
Preşedintele Filialei Arad a Confederaţie Patronatul Roman, domnul Ioan Marin Crişan a participat la Gyula, la invitaţia Consulatul General al României la Gyula, excelenţa sa domnul Florin Vasiloni la o amplă manifestare, denumită „Ziua Europei…
Ziua Europei a fost sărbătorită luni, pe platoul Palatului Administrativ din Municipiul Arad.Arădenii au avut ocazia să ia parte la spectacolele tematice de dansuri tradiționale ale țărilor membre ale Uniunii Europene și să viziteze corturile…
Elevii din școlile din Arad vor amenaja în ziua de 9 Mai, de Ziua Europei, pe platoul din fața Palatului Administrativ, un „Sat european“. Acesta va fi compus din standuri în care vor fi prezentate…
9 Mai este Ziua Europei, serbată într-un moment care aminteşte de victoria împotriva nazismului, a extremismului. Este un moment de reflexie asupra locului şi rolului pe care România trebuie să îl joace în Europa. Românii…