Sâmbătă 27 mai, a.c., un echipaj al Grupei de Jandarmi Supraveghere și Intervenție Săvîrșin , din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Arad, cu sprijinul colegilor jandarmi din Timiș, au depistat doi bărbați care au tăiat arbori în zona împădurită de pe raza localității Birchiș, județul Arad.
În urma verificărilor efectuate, s-a stabilit că , Ioan B. de 40 ani și Ioan C. de 34 ani, ambii domiciliați în localitatea Căpîlnaș, județul Arad, au tăiat mai muți arbori nemarcați, însumând 5,6 mc, în valoare totală de 770 lei, pe care intenționau să-i transporte la domiciliu cu ajutorul unui utilaj forestier.
A fost solicitată prezența unui specialist silvic, pentru efectuarea măsurătorilor și stabilirea prejudiciului.
Având în vedere că ,, Tăierea, ruperea, distrugerea, degradarea ori scoaterea din rădăcini fără drept, de arbori, puieți, sau lăstari din fondul forestier național și din vegetația forestieră situată pe terenuri din afara acestuia, indiferent de forma de proprietate“ și ,,furtul” constituie infracțiuni conform Legii 46/2008 și Codului Penal, jandarmii au întocmit actele de sesizare necesare organelor de urmărire penală.
Materialul lemnos a fost ridicat în vederea confiscării și predat în custodie organelor silvice până la finalizarea cercetărilor.
No Comments
Comments for Tăiere ilegală și furt de arbori are now closed.