Au mai rămas doar două zile până la deschiderea oficială a evenimentului Târgul Primăverii, organizat în perioada 16 – 19 aprilie 2015 la EXPO Arad.
Flori şi produse de grădinărit, oferte turistice, piese de mobilier, activităţi de recreere, precum şi lichidări de stocuri, toate acestea se pot găsi timp de patru zile la EXPO Arad.
Organizatorul evenimentului, Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură a judeţului Arad anunţă un număr de 60 de participanţi din România şi Ungaria care îşi vor prezenta produsele şi serviciile în două pavilioane expoziţionale şi pe spaţiul exterior din cadrul Complexului EXPO Arad.
Pentru prima dată la EXPO Arad vom organiza Salonul Lichidărilor de Stocuri, noutatea ediţiei Târgului Primăverii din acest an. Vom aduce în faţa vizitatorilor stocuri de mărfuri rezultate din supraproducţie, solduri rămase înainte de lansarea noilor colecţii, precum şi alte categorii de produse la preţuri avantajoase. Acest concept este unul nou pentru Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură a judeţului Arad şi urmăreşte să inoveze sectoarele cu tradiţie din cadrul Târgului Primăverii”, a declarat Adrian S. Negrau, directorul general al Camerei de Comerţ, Industrie şi Agricultură a judeţului Arad.
În cadrul unei tombole organizate la EXPO Arad, vizitatorii pot câştiga excursii în ţară, în Grecia sau în Insula Corfu.
Organizatorii ofertă transport gratuit de la staţia Podgoria.
Program de vizitare:
Joi şi Vineri: 11:00 – 20:00
Sâmbătă: 10:00 – 20:00
Duminică: 09:00 – 16:00
No Comments
Comments for Târgul Primăverii începe joi la EXPO Arad are now closed.