Primăria Municipiului Arad a solicitat Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţie Publice amenajarea bazei sportive din cartierul Subcetate în cadrul Programului Naţional de Construcţii de Inters Public sau Social, subprogramul „Complexuri sportive”. Veştile bune au venit la finele lunii octombrie când CNI a informat oficial municipalitatea arădeană că terenul de fotbal pe strada Cetăţii se numără printre cele 100 de baze sportive ce urmează să fie amenajate în întreaga ţară.
Primăria Municipiului Arad pregăteşte zilele acestea documentaţia solicitată de CNI în vederea promovării obiectivului de investiţie în etapa următoare a programului. De asemenea va fi necesară şi adoptarea unei hotărâri de Consiliul Local prin care amplasamentul destinat construcţiei să fie predat Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţie Publice cel care va realiza această investiţie prin intermediul CNI.
„Orice investiţie pe care reuşim s-o aducem în oraş este un motiv de bucurie. Suntem pe poziţii şi-i vom sprijini pe cei de la CNI cu tot ce ţine de noi. Sperăm doar să se ţină de cuvânt.”, a declarat primarul municipiului Arad, Călin Bibarţ.
În urma amenajării, baza sportivă din Subcetate în suprafaţă de 14.000 mp va avea: un teren de fotbal de dimensiuni omologate UEFA şi FRF (105m x 68m), cu nocturnă şi tribune pentru 500 de spectatori, un teren sportiv mic de 20m x 40m, ce va fi tuşat pentru minifotbal, handbal, baschet, o clădire administrativă, vestiare şi parcare pentru autovehicule şi autocar.
Valoarea estimativă a investiţiei se ridică la 8,16 milioane de lei (1,6 milioane euro).
No Comments
Comments for Terenul de fotbal din Subcetate va fi amenajat are now closed.