Tot mai mulţi clienţi E.ON optează pentru serviciile online

Written by admin. Posted in Top News, Utile

Tagged: , , ,

Published on septembrie 12, 2013 with No Comments

E.ON Energie România optimizează în mod constant platforma E.ON Myline, prin intermediul căreia consumatorii de gaze naturale şi energie electrică pot opta pentru cel mai modern serviciu, simplu şi confortabil, şi anume factura electronică. Serviciile online sunt tot mai des utilizate de către clienţii E.ON, fapt evidenţiat de numărul în creştere al acestora, până în prezent fiind înregistraţi pe platforma E.ON Myline aproape 195.000 de clienţi, din care circa 28% au optat pentru factura electronică. Pentru cei care primesc deja factura în format electronic, dar şi pentru noii utilizatori care vor opta de acum înainte pentru acest serviciu, E.ON Energie România lansează o nouă campanie-concurs „ Ai undă verde la factura online !“.

Prin noua campanie, E.ON Energie România doreşte să sublinieze avantajele pe care le aduce consumatorilor de gaze naturale şi electricitate factura electronică şi anume rapiditate, eficienţă şi timp câştigat. Totodată, cei care optează pentru acest serviciu modern dovedesc mai multă responsabilitate faţă de mediu, fiindcă în acest fel îşi aduc în mod direct aportul la tipărirea a câtor mai puţine facturi“, declară Dan Morari, directorul General al E.ON Energie România.

Clienţii casnici E.ON care doresc să opteze pentru acest serviciu pot primi facturile electronice de gaze naturale şi electricitate în baza unei opţiuni exprimate pe portalul E.ON Myline, care poate fi accesat prin crearea unui cont client pe pagina www.myline-eon.ro. Campania concurs „Ai undă verde la factura online !” se va derula în perioada 10 septembrie–10 decembrie a.c.

La competiţia pentru premiile campaniei  (3 tablete, 9 smartphone şi 30 de pachete Energy Saving – becuri economice cu led şi staţii meteo inteligente)  – pot participa clienţii casnici persoane fizice, înscrierea în concurs fiind făcută automat pe www.myline-eon.ro, prin exprimarea opţiunii pentru primirea facturii în format electronic. Tragerea la sorţi se va face lunar, iar premiile se vor acorda în trei etape, respectiv pe 11 octombrie, 11 noiembrie şi 11 decembrie, lunar fiind acordate câte 1 tabletă, 3 smartphone şi 10 pachete Energy Saving. Regulamentul concursului este postat pe pagina web a companiei www.eon-energie-romania.ro.

No Comments

Comments for Tot mai mulţi clienţi E.ON optează pentru serviciile online are now closed.