În aceste zile intră în vigoare ordonanţa prin care Guvernul Ponta începe prima etapă de destructurare a judeţului Arad. Prin reorganizarea ANAF, care înseamnă pentru judeţul nostru desfiinţarea Direcţiei Generale a Finanţelor Publice, Aradul va avea cei mai mulţi disponibilizaţi.
Tare m-aş bucura să văd ca cei care susţin acum Guvernul Ponta să fie mai vocali în stoparea acestei destructurări a judeţului. Să lase gargara deoparte şi să treacă la fapte concrete. Preocupările parlamentarilor USL de Arad trebuie să se concretizeze în stoparea desfiinţării administraţiilor fiscale din judeţ, pentru că din cele zece existente în prezent patru vor fi desfiinţate. Şi aici vorbim despre administraţiile financiare din: Nădlac, Pecica, Curtici şi Pâncota. În urma acestor desfiinţări cei care şi-au dat terenul în arendă din Nădlac, Pecica şi Curtici vor fi obligaţi să se deplaseze până la Arad pentru a-şi plăti contribuţiile, iar cei din Pâncota la Ineu.
Aradul va avea de suferit pentru că în jur de 100 de oameni vor fi daţi afară iar relaţia contribuabil-Fisc se va îngreuna. În traducere, “realocarea de personal în limita numărului de posturi aprobat” aşa cum spune ordonanţa de urgenţă, înseamnă disponibilizări. Mai rău este că disponibilizările făcute de USL sunt pur politice, nu au la bază nici un criteriu obiectiv, aşa au făcut în instituţiile centrale, la fel fac în fiecare judeţ.
Le cer parlamentarilor USL de Arad să lupte pentru judeţul nostru întrucât această reorganizare, pe de o parte nu îşi atinge scopul, colectând mai puţini bani la buget după cum arată guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, iar pe de altă parte afectează în mod direct cetăţeanul.
No Comments
Comments for Traian Igaş: “Guvernul Ponta destructurează judeţul Arad” are now closed.