Sâmbătă, 18 noiembrie 2017, sala Regele Ferdinand a găzduit conferinţa cu titlul „Trecut comun – viitor european”.
Evenimentul organizat de Primăria Muncipiului Arad în colaborare cu Asociaţia Charta XXI, a adus în discuţie un „subiect sensibil”: Centenarul Marii Uniri.
Totul a pornit de la temerile legate de faptul că anul 2018, în loc să fie un an al împlinirii, ar putea fi unul al ostilităţii. Primele semnale în acest sens au fost date chiar la începutul acestui an când cei 84 de membrii ai Academiei Române au lansat un mesaj xenofob, antimaghiar. Din păcate nu au fost singurele manifestări de acest gen. Este şi motivul pentru care membrii Chartei XXI au ţinut să organizeze această conferinţă cu puţin timp înainte de a păşi în anul centenarului care va abunda de evenimente dedicate aniversării Marii Uniri.
„Trebuie să înţelegem că ceea ce reprezintă pentru o parte bucurie, pentru partea cealaltă va reprezenta tristeţe. Trebuie să acceptăm bucuria unui grup şi să înţelegem tristeţea celuilalt”, a declarat preşedintele Asociaţiei Charta XXI, László Surján.
Acesta a invocat rolul important al toleranţei în această situaţie delicată.
„Dacă această toleranţă nu va câştiga teren vom face o problemă mai mare dintr-o problemă mai mică. De multe ori există misiuni imposibile. Sper că vom reuşi să găsim o soluţie la această problematică. De aici, de la Arad dorim să plece un mesaj clar către Bucureşti sau Budapesta: vom reuşi să găsi o soluţie şi vom reuşi să ne respectăm reciproc.”
Despre respectul reciproc a vorbit şi primarul municipiului Arad, Gheorghe Falcă. Edilul a subliniat faptul că „Aradul este un oraş special care a evoluat semnificativ în ceea ce priveşte relaţiile umane”.
Falcă a afirmat că aniversarea centenarului va fi un bun prilej pentru „a ne gândi la ce vom face în următorii 100 de ani împreună. Vreau să fiu fericit cu prietenul şi vecinul meu, iar când prietenul şi vecinul meu sărbătoreşte vreau să-i fiu alături, şi cu drag aş vrea să fac eu o sărbătoare încât să poată participa şi prietenul şi vecinul meu. Vrem sa menţinem acest standard al relaţiilor noastre, să arătăm valorile în care credem şi atunci 2018 va fi un an frumos pentru toată lumea.”
Aradul, oraşul în care a fost gândită Marea Unire, a devenit şi oraşul de unde a plecat un mesaj clar atât spre Bucureşti cât şi spre Budapesta.
„Urmează un an important, privit diferit de români şi maghiari. Trebuie să ne amintim care sunt lucrurile care ne leagă şi cât de importantă este pacea dintre noi” a concluzionat Gabriel Andreescu, membru al Asociaţiei Charta XXI.
No Comments
Comments for „Trecut comun – viitor european” o conferință desfășurată la Arad are now closed.