Campania „Arădeni cu care ne mândrim”, iniţiată de Sergiu Bîlcea, vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Arad, îşi propune să aducă în atenţia publicului personalităţi mai puţin mediatizate şi cunoscute la Arad, dar care realizează performanţe deosebite. Trei arădeni care reprezintă Aradul cu cinste au primit diploma „Arădeni cu care ne mândrim” din partea lui Sergiu Bîlcea.
Flavia Sida este campioană mondială de şah şcolar – proba de blitz la categoria fetelor de 7 ani. Flavia este legitimată la clubul Vados sub coordonarea antrenorilor Ladislau Kelly şi Rodel Rujan. La competiţia câştigată la Iaşi au participat nu mai puţin de 500 de şahişti din 41 de ţări.
Daniel Raul Lazăr este un poliţist în vârstă de 29 de ani, cu rezultate deosebite la concursurile de arte marţiale. Este vicecampion naţional la unifight, în urma concursului din cadrul MAI, atât anul acesta cât şi anul trecut. Unifight este un sport complex, care îmbină stilul de lupte tradiţionale cu tehnici militare. Performanţele deosebite l-au lansat în competiţiile internaţionale, iar anul acesta a obţinut medalia de bronz la Judo în cadrul World Police an Fire Games.
Marius Bodea este campion mondial la pescuit la feeder. Competiţia la care a participat s-a desfăşurat în Portugalia, la Riberio de Raia.
„Cei trei arădeni speciali vin din zone diferite, dar au în comun performanţa bazată pe muncă. Toţi trei promovează Aradul la nivel naţional şi internaţional, motiv pentru care îi apreciem, le mulţumim şi ne mândrim cu ei. Prin diploma acordată, dorim să marcăm recunoştinţa noastră şi să îi aducem în atenţia opiniei publice din Arad”, a spus Sergiu Bîlcea, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Arad.
No Comments
Comments for Trei sportivi au primit diploma „Arădeni cu care ne mândrim” are now closed.