Campionatul Ligii a III-a a programat astăzi meciul dintre Şoimii Pâncota şi Metalurgistul Cugir, un meci cu miză, o partidă dusă la extremis, o întâlnire unde cei slabi de inimă trebuia să stea acasă. Că doar se dă bătălia pentru promovarea în eşalonul second al fotbalului românesc.
A fost un joc pe viaţă şi pe moarte, unde elevii lui Dan Cuedan au dovedit că sunt o echipă bine închegată, cu fotbalişti pregătiţi pentru eşalonul superior. Prima repriză a fost total la discreţia gazdelor, în minutul 14, Suciu aducea bucuria pe faţa pâncotanilor printr-o execuţie de excepţie, tabela fiind nevoită să arate 1-0 pentru gazede. Totul s-a derulat exact aşa cum anticipa antrenorul Cuedan, adică fără greşeală, parcă prima repriză a meciului fiind una dintre cele mai bune ale acestui campionat. Dar aşa cum se întâmplă în fotbal, Rusu cel mai bun fundaş al meciului face o greşeală involuntară la marginea propriului careu, servindu-i pe tavă mingea lui Iovănescu de la oaspeţi, care trimite în poarta apărată fără greşeală de Cristi Irimia, aducând egalarea pe tabelă.
Am văzut un preşedinte de club, Pavel Piroş cu lacrimi în ochi, căruia nu-i venea să creadă că Dumnezeu l-a pedepsit din nou, în ultimele minute. Dar s-a dovedit că nu e chiar aşa de păcătos, Alin Mihai reuşind să trimită mingea în poartă în mintul 90+5 şi astfel lacrimile lui Piroş s-au transformat în lacrimi de bucurie, nu de tristeţe. Dumnezeu a ţinut cu Pâncota de data aceasta! O victorie care atârnă greu în economia clasamentului, Şoimii trecând pe primul loc al competiţiei.
Au evoluat în teren:
Şoimii: Irimia, Viţu, Lung, Lenghel, Rusu – Suciu, Issa, D.Mitu, Bulzan – Borian, A.Mihai. Rezerve: Păşcălău, Gado, Maghici, Stanciu, Gavriş, Hosu, R.Dumitru.
Cugir: Tiuţ, Trăşcan, Schulluer, Potopea, Cristea, Şuteu, Itu, Negură, Uară, I.Radu şi Cârstean. Rezerve: Lăncrănjan, Man, Radu, Goronea, Taban, Şuvaina, Iovănescu.
Arbitrii: Marian Balaci (Turnu Severin)- Andrei Căluşeru (Mehedinţi) şi Silviu Haramuz (Reşiţa)- asistenţi.
Observatori FRF: Dorin Nicşa- Hunedoara şi Constantin Făniţă- Timişoara.
[nggallery id=158]
No Comments
Comments for Un meci de infarct. Şoimii Pâncota – Metalurgistul Cugir 2-1(FOTO-VIDEO) are now closed.