„Un muzeu arheologic la Sântana poate fi o excelentă atracţie turistică”

Written by admin. Posted in Utile

Tagged: , , ,

Published on august 03, 2018 with No Comments

O descoperire arheologică de maximă importanţă, din zona oraşului Sântana, poate deveni un punct de atracţie turistică de excepţie, unic în această zonă a Europei. În urma cercetărilor întreprinse de un grup de arheologi, în arealul Sântanei s-a descoperit o cetate veche, datând probabil din Epoca Bronzului, ce se întinde pe o suprafaţă de 80 de hectare, fiind considerată o „Troia” a zonei Carpaţilor.

Ioan Constantin Inel, noul director al Complexului Muzeal Arad a prezentat astăzi atât obiectivul arheologic de la Sântana, cât şi echipa de specialişti care s-a ocupat de lucrările arheologice. „Printr-un proiect comun, româno-german, s-au făcut noi şi importante descoperiri la situl «Cetatea Veche”, o adevărată Capitală a zonei, din secolele XIV-XII î.Hr. În virtutea acestor noi descoperiri, constatând amploarea acestei fortificaţii, ca mărime şi complexitate, acest obiectiv arheologic poate fi transformat într-o atracţie turistică, prin amenajarea unui muzeu, prin crearea unui brand al zonei”, a afirmat Constantin Inel.

„Îl felicit pe noul director al Complexului Muzeal pentru că-şi începe mandatul cu prezentarea unui proiect important. Ne dorim ca instituțiile subordonate să fie mai active, mai tentante pentru public, să depăşească cadrul județului Arad şi să facă toate eforturile necesare să devină obiective de interes euro-regional. Noi le susţinem şi ne implicăm alături de ele cu tot ce este necesar”, a declarat Claudia Boghicevici, vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Arad. 

Lucrările arheologice au început în 2009, dar în urma colaborării cu Universitatea «Goethe» din Frankfurt şi sub coordonarea Institutului de Arheologie şi Istorie a Artei al Academiei Române, din Cluj-Napoca, săpăturile arheologice s-au intensificat, proiectul atrăgând inclusiv fonduri externe, fiind finanţat de landul Hesse, din Germania. Prof. Rüdiger Krause, de la Universitatea „Goethe” a evidenţiat excelenta colaborare dintre cercetătorii germani şi cei români, echipa de lucru fiind una complexă, formată din arheologi, sociologi şi „medievişti” (specialişti ai istoriei Evului Mediu) pentru a înţelege şi poziţiona cât mai bine importanţa acestei Cetăţi, într-o perioadă din care se ştiu prea puţine despre istoria Europei. „Este una dintre cele mai mari fortificaţii preistorice din Europa, din perioada «bronzului târziu». Este o perioadă contemporană cu cea miceniană, din Grecia. Cercetarea noastră face parte dintr-o zonă de cercetare complexă, intitulată «Cercetarea între Taunus şi Carpaţi», pe teritoriul României mai fiind implicaţi şi în alte două situri arheologice, de la Teleac (AB) şi Corneşti (TM). Dorim să atragem şi alte surse de finanţare deoarece acest vestigiu istoric ne mai poate dezvălui multe aspecte ale vieţii de atunci. Am identificat inclusiv un posibil conflict armat, un război, care a dus la cucerirea acestei cetăţi”, a rezumat Prof. Rüdiger Krause implicarea  echipei sale la acest proiect.

Dr. Florin Gogâltan, reprezentantul Institutului de Arheologie şi Istorie a Artei al Academiei Române, din Cluj-Napoca, supra intitulează „Cetatea Veche” a Sântanei drept o Troia a acestor ţinuturi, făcând şi o comparaţie între suprafaţa cetăţii arădene (cca 80 ha) şi cea descrisă de Homer, Troia având 29 de hectare ca suprafaţă. „Această cetate este contemporană cu Homer, deci comparaţia nu este deloc deplasată. Troia a fost construită din piatră pentru că acest material de construcţie era în zonă. La Sântana s-au folosit lemn şi pământ dar construcţia este complexă, cu trei rânduri de fortificaţii. Am folosit un sistem de magnetometrie pentru a «desena» de la suprafaţă conturul cetăţii, urmând să săpăm în continuare conform celor înregistrate de apartae. Pot să vă spun că, practic, Sântana a fost o adevărată Capitală a acestei zone, în secolele XIV-XII î.Hr”, a completat profesorul clujean.

Primarul oraşului Sântana, Daniel Tomuţa, subliniază că acest vestigiu istoric reprezintă o oportunitate pentru comunitatea pe care o administrează. „Dincolo de mândria locală, această Cetate poate fi un simbol turistic al zonei. Chiar ne dorim să introducem în masterplanul de turism acest sit arheologic, să creăm un pol turistic la Sântana”, a afirmat Daniel Tomuţa, primarul oraşului.

 

No Comments

Comments for „Un muzeu arheologic la Sântana poate fi o excelentă atracţie turistică” are now closed.