Conducerea Filialei Arad a Confederaţie Patronatului Român, respectiv preşedintele Ioan Marin Crişan şi vicepreşedintele Marcel Măinescu au avut la sfârşitul săptămânii trecute o întâlnire de lucru cu conducerea ANAF Arad, respectiv cu directorul general, directorul adjunt şi consilierul juridic.
Dorind să vină în sprijinul intreprinzătorilor mici şi mijlocii, cei de bună credinţă, care îşi plătesc la timp taxele şi impozitele datorate staului, dar care nu îşi premit angajarea unui consilier juridic şi cărora le este greu să înţeleagă legea stufoasă şi normele de aplicare, conducerea Patronatului Român Arad a cerut infiinţarea în cadrul ANAF a unui compartiment de prevenţie.
Rolul compartimentului este cel de a veni în sprijinul intreprinzătorilor şi de a-i ajuta să desluşească legile şi normele de aplicare, pentru a nu se găsi în faza de a plăti amenzi usturătoare sau mai grav de a trebui să îşi închidă afacerea.
Iată ce a declarat Ioan Marin Crişan, preşedintele Filialei Arad a Confederaţie Patronatului Român la finalul discuţiei:
„Ne bucură foarte mult faptul că am găsit înţelegere la conducerea ANAF Arad, iar soluţiile propuse de noi îşi vor găsi finalitate. Aşa cum am repetat în nenumărate rânduri, intreprinzătorii de bună credinţă trebuie ajutaţi să îşi remedieze scăpările şi neregulile datorate necunoaşterii legii sau a normelor de aplicare a acesteia, şi print-o bună colaborare cu organele de control să ajungă la un acord amiabil, firmele intrând în normalitate, iar ANAF-ul să poată colecta taxele şi impozitele în mod normal. Nu toţi oamenii de afaceri sunt infractori, rău platnici sau evezionişti, însă necunoaşterea unor norme îi pun în situaţii neplăcute. Pervenţia va avea rolul de a stopa aceste neconcordanţe şi a permite tuturor să intre într-o stare de normalitate. Toate aceste vor duce la o economie puternică şi o relansare fiscală reală.”
No Comments
Comments for Un prim pas spre normalizare are now closed.