Un protest emoționant, care s-a lăsat cu ”adopții”!

Written by admin. Posted in Social, Top News

Tagged: , , , ,

Published on ianuarie 17, 2015 with No Comments

În timpul prezentării organizate ieri de municipalitate, primarul Aradului, Gheorghe Falcă, declara că va retrage proiectul referitor la transformarea Parcului Eminescu, dar nu va renunța la idee. Prin vocea Adelei Cristea (Mișcarea Arădeană), protestatarii au anunțat că salută acest demers, dar nu se vor opri până când proiectul nu va fi retras oficial, iar licitația pentru studiul de fezabilitate, anulată.

Drept urmare, și azi peste 300 de arădeni au fost prezenți în Parcul Eminescu, pentru a-și arăta încă odată susținerea și dragostea pentru această zonă.

Un protest la început tăcut, pentru că Primăria nu le-a permis conectarea la rețeaua de electricitate a Palatului Administrativ, motivul invocat fiind lipsa autorizației pentru racordul la utilități, deși, autorizația pentru protest (în care era solicitat și acest racord) a fost aprobată.

Salvarea a venit de la un generator, iar mesajul arădenilor s-a auzit tare și clar. Susținut de către mai multe organizații civice, neafiliate politic: Alternativa Civică, Asociația Pro Urbe, Mișcarea Arădeană, Respiră Verde, Galeria Oldart, Centrul pentru Studii și Inițiativă Civică, Asociația “Miloș Cristea”, Asociația Krysallis, Sindicatul Artiștilor Interpreți din Filarmonica Arad, ULAL Arad.

„Vom continua protestele până ce vom fi siguri că proiectul a fost retras iar licitația pentru studiul de fezabilitate va fi anulată” a declarat Adela Cristea. Organizatorii au prezentat din nou proiectul propus de Primărie, au fost prezentate și soluțiile propuse de specialiștii germani pentru parcările din centru, fiind subliniată necesitatea renunțării definitive la proiectul municipalității.

S-a recitat, s-a cântat, cei mai mici protestatari au desenat, iar la final organizatorii au împărțit certificate de adopție pentru cei care au dorit să ”înfieze”, în mod simbolic un copac, fiind lansat cu această ocazie și un nou slogan „Un copac adoptat, un copac salvat”. Un îndemn care poate fi urmat de cât mai mulți arădeni, în toate zonele verzi ale orașului.

[nggallery id=273]

 

No Comments

Comments for Un protest emoționant, care s-a lăsat cu ”adopții”! are now closed.