În perioada 12-14 Septembrie 2014 s-a desfășurat la Mamaia Școala de Vară, susținută de Partidul Mișcarea Populară Organizația de Tineret. La eveniment au participat Președintele României, domnul Traian Băsescu, președintele Partidului Mișcarea Populară, doamna Elena Udrea, precum și lideri ai PMP.
Organizația de Tineret a Partidului Mișcarea Populară Arad a fost reprezentată de către Ramona Rus, președinte al organizației județene Arad și Alexandru Șipoș, președinte al organizației municipale Arad.
La acest eveniment a fost adoptată declarația privind crearea de locuri de muncă pentru tineri, principalele trei măsuri care au fost adoptate în cadrul acestei declarații sunt legate de Educație – primul pas spre un loc de muncă stabil și bine platit, Facilitarea accesuluai la finanțarea pentru tineri, Consolidarea capacitații administrative și sprijin din partea statului.
Președintele României, domnul Traian Băsescu, precum și Președintele Partidului Mișcarea Populară, doamna Elena Udrea, au arătat prin discursurile pe care le-au susținut în fața liderilor organizațiilor de tineret importanța continuării programelor privind independența justiției și atragerea de fonduri europene pentru dezvoltarea anteprenorială și extinderea Programului START.
No Comments
Comments for Un tânăr – un loc de muncă – un viitor are now closed.