După ce legea 177/2017 emisă de Ministerul Finanțelor Publice, care aduce modificări importante Codului fiscal a anunțat că a venit în sprijinul contribuabililor și a mediului de afaceri, iar aceasta a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 0584 din 21 iulie 2017, ar trebui să clarifice unele măsuri, să reformuleze și să reglementeze condițiile de desfășurare a activităților economice.
Preşedintele Filialei Arad a Confederaţiei Patronatul Roman, Ioan Marin CRIŞAN, consideră că unele dintre modificările aduse Codului fiscal, cu câteva zile în urmă, ar trebui să fie mai bine clarificate pentru a nu da naștere la confuzii și interpretări, şi aici domnia sa se referă concret la următoarele aspecte:
Eliminarea din sfera contribuabililor plătitori de impozit pe profit a asociațiilor de proprietari care efectuează doar încasarea cotelor de contribuție la cheltuielile asociației de proprietari;
Abonamentele de sănătate suportate de angajator nu vor mai fi supuse impozitării pe venitul din salarii dacă au o valoare maximă de 400 de euro anual;
Crearea unui regim fiscal unitar pentru persoanele juridice care realizează venituri sub 500.000 de euro prin aplicarea impozitului pe veniturile microîntreprinderilor, scopul fiind acela de aducere în acest sistem și a persoanelor juridice care desfășoară activitățile aflate sub incidența impozitului specific. Măsura se aplică începând cu 1 august, fiind prevăzute reguli tranzitorii;
La înregistrarea în scopuri de TVA a unei persoane impozabile se va avea în vedere o analiză a riscului fiscal pe care aceasta îl prezintă și nu a intenției și capacității persoanei impozabile de a desfășura activitate economică. Aceleași principii vor fi avute în vedere și în cazul anulării/înregistrării în scopuri de TVA.
Astfel, noul text al art. 76 alin. 4 lit. t) din Codul fiscal generează interpretări:
1) se poate înțelege că limita de 400 euro este pe cumulat prime plus servicii medicale;
2) necorelarea cel puțin cu art. 142 lit. s pct 6, poate genera confuzie petru contribuțiile sociale obligatorii;
3) dacă aceste servicii se acordă salariaților în baza regulamentelor interne sau contracte colective de muncă (așa cum se întâmplă în practică) se poate înțelege că se vor limita la 5% cheltuieli sociale;
Referindu-se punctual la aceste aspecte, în calitate de preşedinte al Filialei Arad a Confederaţie Patronatul Român, Ioan Marin CRIŞAN consideră că unele dintre noile prevederi ar fi fost mai precis structurate dacă dialogul social ar fi fost mai activ. În acest sens, dorind să fie mai explicit domnia sa a declarat următoarele:
„Din păcate, chiar și ministerul care are acest rol a fost inactiv în ultimii ani, indiferent de guvernare. La rândul lor, ministerele care supun dezbaterii proiecte legislative o fac formal, ca pe o îndatorire obligatorie, fără să se consulte cu cei care se vor confrunta în viața reală cu respectivele legi. În acest caz, referitor la serviciile medicale, consider că o măsură bună, scrisă neclar, poate genera confuzie, interpretări și chiar costuri viitoare nedorite, determinate tocmai de neînțelegerea textului legal.
Ca atare, în calitate de preşedinte al Filialei Arad a Confederaţie Patronatul Român, în numele firmelor membre solicit factorilor de răspundere revenirea la un dialog social normal, constructiv, pentru binele întregului mediu de afaceri. Dacă tot sunt gândite legi, până la aplicarea lor acestea ar putea fi îmbunătățite cu sprijinul specialiștilor organizațiilor patronale și nu numai, astfel încât să nu mai fie necesare noi modificări, ca urmare a constatării unor deficiențe”.
Preşedinte,
Ioan Marin CRIŞAN
No Comments
Comments for Unele dintre modificările aduse Codului fiscal ar fi trebuit să fie mai bine clarificate înainte de a deveni oficiale are now closed.