Singurul profesor român cooptat în programul special de burse de excelenţă al Guvernului Mexican pentru străini este un arădean, Liviu Sevastian Bocîi, profesor universitar la Universitatea „Aurel Vlaicu” din Arad, Facultatea de Inginerie.
Dubla sa experienţă în Mexic, la două dintre cele mai importante universităţi a oferit profesorului arădean nu doar o experienţă didactică extraordinară, ci a şi deschis calea unor oportunităţi de colaborare la nivel instituţional între universitatea de stat din Arad şi Universitatea Politehnica din Puebla.
Cu un CV impresionant, profesorul arădean a fost acceptat pentru a doua oară ca bursier în cadrul programului guvernamental. Ce a contat cel mai mult? Poate recomandările şi evaluarea pozitivă de care s-a bucurat după prima vizită în calitate de profesor invitat la Institutul Tehnologic din Monterrey, aprecierea din partea studenţilor şi a corpului academic, seriozitatea cu care a muncit din august şi până în decembrie 2014 la acest institut. „Se munceşte cu foarte multă seriozitate acolo, au un sistem foarte bine organizat, unde se respectă regulile, unde fiecare ştie ce are de făcut şi o face cu multă seriozitate. Cu siguranţă de la sistemul universitar mexican avem de învăţat multe lucruri” a punctat profesorul Bocîi. Şi cu siguranţă a mai contat şi pasiunea profesorului arădean pentru această ţară pe care o consideră a treia sa patrie după România şi Spania. „O ţară cu oraşe magice de care m-am îndrăgostit şi unde m-aş întoarce oricând, cu oameni minunaţi de care am rămas legat şi pe care sper să mai existe oportunitatea de a-i întâlni” a mărturisit profesorul arădean.
Şi s-a întors, din nou în Mexic, prin acelaşi program, dar de data aceasta în Puebla, la Universitatea Politehnică. Aici a predat la departamentul mecatronică şi sisteme de transport, tot în calitate de profesor invitat, din august şi până în decembrie 2015. Şi s-a bucurat de aprecierea conducerii universităţii, o apreciere care a dus la semnarea unui acord bilateral între Universitatea Politehnică din Puebla şi Universitatea „Aurel Vlaicu” din Arad. „Urmează ca în următoarea perioadă să ne bucurăm de prezenţa unei delegaţii din Mexic, de la Universitatea din Puebla, condusă de rectorul Alberto Sanchez Serrano, la Arad şi vom putea discuta concret despre dezvoltarea unor relaţii de colaborare între cele două universităţi” a precizat prof. Bocîi.
„Acordul bilateral între cele două universităţi va deschide noi oportunităţi pentru universitatea noastră, pentru cadrele didactice şi studenţii noştri. Este un lucru benefic dar care, să nu uităm, a fost posibil datorită distinsului meu coleg, prof.univ.dr.ing. Liviu Sevastian Bocîi care, prin prestanţa sa în spaţiul academic mexican, a construit o imagine pozitivă universităţii arădene de stat şi care merită toată aprecierea noastră” a punctat rectorul UAV, prof.univ.dr. Ramona Lile.
No Comments
Comments for Universitatea „Aurel Vlaicu”, în Mexic are now closed.