Departamentul CENTENAR din cadrul Guvernului României organizează, în perioada 20 ianuarie – 16 martie 2017, Seria de dezbateri „România Centenară”, în nouă centre universitare.
Prima dezbatere va avea loc pe 20 ianuarie 2017, la Constanţa şi va fi găzduită de Universitatea „Ovidius”. Vor urma apoi Iaşul (27 ianuarie 2017, Universitatea „Al.I. Cuza”), Suceava (3 februarie 2017, Universitatea „Ștefan cel Mare”), Cluj-Napoca (9 februarie 2017, Universitatea „Babeș-Bolyai”), Alba Iulia (16 februarie 2017, Universitatea „1 Decembrie 1918”), Sibiu (23 februarie 2017, Universitatea „Lucian Blaga”), Arad (2 martie 2017, Universitatea „Vasile Goldiş” din Arad) şi Timişoara (9 martie 2017, Universitatea de Vest). Seria de dezbateri „România Centenară” se va încheia la Universitatea din Bucureşti, pe data de 16 martie 2017.
Demersul vine în continuarea apelului național lansat în luna septembrie 2016 de către Departamentul CENTENAR în scopul centralizării proiectelor propuse de autorități locale și universități în vederea pregătirii, organizării și desfășurării manifestărilor, a acțiunilor și proiectelor de aniversare a Centenarului Marii Uniri (1918-2018) și al Primului Război Mondial.
Scopul principal al Seriei de Dezbateri „România Centenară” este semnarea unui Parteneriat pentru Centenar, cu accent pe cultură și educație, între universități, Academia Română și Guvernul României, care să reprezinte o garanție pentru obținerea unor progrese notabile, până la 1 decembrie 2018, în realizarea celor mai importante inițiative de marcare a Centenarului. Se au în vedere propunerile trimise de universități, Academia Română și autoritățile locale către Departamentul CENTENAR la sfârșitul anului 2016.
Iniţiativa se înscrie în Programul de Guvernare 2017-2020 cu privire la marcarea Centenarului Marii Uniri şi face parte din setul de acțiuni de pregătire a „Forumului României Centenare”, care urmărește să-i reunească pe reprezentanții autorităților centrale și locale, pe cei ai mediului academic și cultural, precum și pe cei ai societății civile. Momentul culminant al „Forumului României Centenare” s-ar putea regăsi în semnarea unui Parteneriat pentru Centenar între universități, Academia Română și Guvernul României.
Prof. univ. dr. Aurel Ardelean, preşedintele Universităţii de Vest „Vasile Goldiş” ne-a declarat: „Cu ocazia Centenarului Marii Uniri a României s-a creat Departamentul CENTENAR, în cadrul Guvernului României, care în perioada 20 ianuarie – 16 martie 2017, organizează Seria de Dezbateri „România Centenară”, în nouă centre universitare. Demersul este binevenit şi ne bucurăm că, între cele nouă centre universitare, se află şi Aradul, care este de fapt leagănul şi locul unde s-a plămădit ideologia Marii Uniri. Univesitatea de Vest „Vasile Goldiş” va avea această dezbatere pe data de 2 martie 2017. Ne pregătim, de acum, pentru acest eveniment naţional şi internaţional, pentru a fi la înălţimea acestor manifestări, care vor avea un caracter deosebit, prin faptul că Vasile Goldiş şi corifeii Mari Uniri au lucrat şi gândit strategia, pentru cel mai mare act din istoria post modernă a României, aici la Arad, care trebuie considerat şi apreciat ca un oraş capitală al Marii Uniri. Aradul trebuie să se situeze între oraşele din România în care să se desfăşoare o sărbătoare naţională, în mod special, deoarece toate principiile privind Marea Unire au pornit de aici. Corifeii Marii Uniri, membri ai Consiliul Naţional Român Central, au coordonat de la Arad, acţiunile privind Marea Unire de la 1918. Îndemnul de a pleca la Alba Iulia, pentru manifestările dedicate Marii Adunări Naţionale l-a avut Vasile Goldiş având în vedere prima încercare de unificare a provinciilor româneşti de către Mihai Viteazul, în anul 1600. În onoarea acestui eveniment, locul de desfăşurare a Marii Uniri de la 1918 a fost ales Alba Iulia”, a precizat prof. univ. dr. Aurel Ardelean, preşedintele Universităţii de Vest „Vasile Goldiş” din Arad.
No Comments
Comments for Universitatea de Vest „Vasile Goldiş” din Arad şi alte opt centre universitare cuprinse în Seria de Dezbateri „România Centenară” are now closed.