Senatorul Ioan Cristina şi primarul comunei Tîrnova, Florin Farcaşiu, au considerat drept nişte „inepţii” declaraţiile date în urmă cu o zi de de parlamentarul democrat-liberal Eusebiu Pistru, cu referire la situaţia din comună, care este blocată din punct de vedere administrativ din cauza unei alianţe locale între PDL şi PSD.
„Eu vorbesc cu documentele în faţă, nu vin cu poveşti ca şi domnul deputat Pistru. În primul rând, e documentu adresat de mine către Finanţe, să ne ajute să putem plăti salariile bugetarilor. De mine, nu de altcineva! Mai apoi, e documentul prin care cei de la Direcţia Generală a Finanţelor Publice Arad ne răspund că nu ne pot ajuta şi, în al treilea rând, e un document în care se face revenire la cel de al doilea, în urma intervenţiei mele la domnul prefect şi a domnului prefect la Finanţe, motiv pentru care ţin să-i mulţumesc. E adevărat că au fost şi reprezentanţii PDL la prefect, respectiv consilierii locali ai acestui partid, dar ei au fost chemaţi să dea explicaţii, să spună de ce nu votează bugetul. Şi au mai avut şi tupeul să-l întrebe pe prefect de ce nu ia măsuri împotriva mea. Aceasta este realitatea iar cei 6000 de cetăţeni ai comunei o ştiu prea bine. S-a ajuns, la Tîrnova, ca şase consilieri locali să-şi bată joc de 6000 de oameni. Asta e realitatea, ăsta e PDL la Tîrnova”, a declarat Florin Farcaşiu. Acesta consideră că declaraţiile lui Pistru au fost făcute pentru a încerca să dreagă faptul că aleşii PDL şi PSD din Tîrnova nu s-au prezentat să voteze bugetul local, lăsând comuna într-o situaţie de blocaj. În plus Farcaşiu a mai declarat: „Este curios cum ieşirea mediatică a domnului deputat Pistru a avut loc cu numai o zi înainte ca acesta şi pedeliştii să împartă cadouri în comună, lucru care s-a petrecut luni 29 aprilie, după Florii”.
În ceea ce-l priveşte, senatorul USL Ioan Cristina a declarat că Eusebiu Pistru, mânat probabil de anumite interese, îi instigă pe consilierii democrat liberali şi, mai grav, pe cel al PSD (care ar trebui să fie de partea USL). „El îi montează pe consilierii PDL să nu voteze bugetul. Grav este că a reuşit să-l instige şi pe cel de la PSD împotriva primarului şi a locuitorilor comunei”, a declarat senatorul.
În opinia sa, numai o lege electorală nedreaptă a făcut ca Pistru să fie acum deputat în Parlamentul României. „Numai o lege nedreaptă a făcut ca fostul deputat Ciprian Luca să rămână acasă iar parlamentar să ajungă – doar pentru că a picat ţagăra pe el – Eusebiu Pistru. Acesta din urmă se erijează în reprezentant al cetăţenilor, dar ştim prea bine – şi noi, şi cetăţenii – pe cine reprezintă cu adevărat”, a declarat senatorul USL Ioan Cristina.
No Comments
Comments for USL: S-a ajuns, la Târnova, ca şase consilieri locali să-şi bată joc de 6000 de oameni are now closed.