UTA a disputat aseară, la Gyula, un meci amical în compania formaţiei din liga a doua maghiară, Oroshaza FC. Adrian Falub a început partida fără Voiculeţ, care resimte ceva dureri după un antrenament, absent fiind şi Godfred, care nu a ajuns încă din Italia. Antrenorul arădean a început partida în următoarea formulă: Matijas – Ene, Gligor, Siminic – Feussi, Lazea, Mărginean, Neagu – Laso, Dosso, Silvăşan. La Gyula au fost prezenţi “şefii” din Calea “Aurel Vlaicu”, Adrian Marţian şi Giovanni Catanzariti.
Pe un teren moale, UTA deschis în minutul 23, atunci când Silvăşan a pătruns central şi a pasat pentru Laso, care de la 14 metri lateral stânga l-a executat pe portarul maghiar cu un şut la colţul lung.
La pauză scorul a rămas 1-0 pentru UTA, iar Silvăşan i-a lăsat locul lui Bârză. S-a făcut 2-0 în minutul 65, după ce centrarea perfectă de pe dreapta a lui Dosso a fost reluată cu latul de Laso, care a înscris din zece metri. Acelaşi Laso a reuşit tripla după ce a pătruns pe stânga, a centrat pentru Dosso, mingea i-a revenit după ce portarul maghiar a respins şi a marcat simplu pentru 3-0. Reuşita meciului avea să fie golul de 4-0, marcat în minutul 85 de Lazea, care după o aşezare a lui Bârză, a şutat superb de la 18 metri, direct în vinclu.
În minutul 89, Capătă a marcat pentru 5-0, după ce a scăpat singur, în poziţie centrală, după o deviere a lui Monac.
La Gyula, UTA l-a testat şi pe portarul sârb Bosko Milenkovic (foto), în vârstă de 26 de ani, ultima oară a evoluat la Leotar Trebinje, din prima ligă bosniacă.
foto:mojahertegovina.com
No Comments
Comments for UTA a făcut scor cu Oroshaza FC în cantonamentul din Ungaria are now closed.