Mult așteptata întâlnire dintre UTA și Național Sebiș, cele două grupări arădene care își dispută promovarea în liga secundă, a răsplătit așteptările iubitorilor fotbalului.
În fața a aproape 2.000 de spectatorI, cele două grupări au oferit un meci spectaculos, cu multe goluri și alte numeroase faze de poartă, la final alb-roșii impunându-se cu 4-1(1-1), un rezultat care o face pe UTA principală favorită la acederea în eșalonul secund.
Prima repriză a fost una echilibrată, UTA deschizând scorul prin Szekely (min. 17), care a pus ”latul” în careul mic, după o centrare a lui Strătilă. Oaspeții au egalat în min. 45, atunci când Poiană a trimis un șut puternic de la marginea careului mare, învingându- pe Mitrea.
La doar două minute de la reluare, Neacşu blocheză o centrare a lui Piț în careu, centralul vede henţ, acordă penalty și cartonaş galben (al doilea) fundașului sebișean, care este eliminat. Penaltyul este executat de Szekely, iar UTA preia conducerea. Deși în inferioritate numerică, Sebișul nu cedează, iar Mitrea are două intervenții salvatoare la execuțiile lui Radu și Bozian. De cealaltă parte Szekely are o nouă șansă de a majora scorul, dar este ghicit de Miron. Atacantul ”Bătrânei Doamne” se revanșează însă în min. 71, când duce scorul la 3-1. Strătilă trimite cu efect la marginea careului mic, iar experimentaul vârf al UTA-ei, deviază ușor cu capul mingea, care intră în poartă. Era 3-1 şi lucrurile începeau să fie tot mai clare. Mai mult, în minutul 80 Rus recuperează o minge, trimite la Strătilă care centrează la Copil, al cărui șut din foarfecă se oprește în vinclul porții sebișene.
Așadar scor final 4-1, iar UTA pare să se apropie tot mai mult de atingerea obiectivului, accederea în eșalonul secund
UTA: Mitrea – Voicu, Botiș, Filaret, Burlă – Strătilă, Chindriș, Tudor (Copil), Piț – Hlistei (Ousmane, Dobrean) – Szekely.
Național Sebiș: Miron (Soltesz) – Miheț (Mardare), Dicu, Bier, Neacșu – Poiană, Lazea – Ologu (Digbeu), Bozian, Călin (Sulea) – Radu.
Arbitrii: Cristian Codrea (Baia Mare) – Gabriel Bârjac, Ferencz Tunyogi (ambii din Zalău).
No Comments
Comments for UTA a trecut clar de Naţional Sebiş are now closed.