UTA a remizat cu Pecica și a învins Ineul

Written by admin. Posted in Sport

Tagged: , , , ,

Published on februarie 13, 2016 with No Comments

uta

Arena din Sînnicolau Mic a fost gazda ”triunghiularului” dintre UTA, CS Ineu și Progresul Pecica. S-a jucat în sistemul ”fiecare cu fiecare”, câte 60 de minute.

Ziua fotbalistică au deschis-o roș-albii și trupa ineuană, victoria revenindu-le băieților lui Roland Nagy, care s-au impus cu 2-0. Ambele goluri au purtat semnătura lui Dennis Man (foto) și au plecat de la acțiuni gândite în banda dreaptă de Sorin Strătilă. Mai întâi, mijlocașul l-a deschis pe Cipri Rus, acesta a centrat în zona suprafeței de poartă, de unde Man a fost pe fază și a trimis la colțul scurt, 1-0 (40). Strătilă a centrat apoi perfect pentru același Man, al cărui voleu din 10 metri lateral stânga a fost imparabil, 2-0 (45). Anca – Polgar, Botiș, Lazăr, Gligor – Strătilă, Chindriș, Jorza (50 Tănase), Vlad – Rus, Man au jucat pentru UTA.

Meciul doi i-a opus utiștilor pe cei de la Pecica. Întâlnirea a început bine pentru Bătrâna Doamnă, care a deschis scorul prin Marius Curtuiuș, cu o lovitură de cap pusă la centrarea din flancul stâng a lui Adrian Petre (12). UTA a rămas în control însă, după ce a trecut pe lângă câteva ocazii bune, s-a văzut egalată la ultima fază, gol Burian (60). Mara (25 Miron) – Moza, Manea, Filaret, Burlă – Costin, Copil, Tănase (30 Roman), Hlistei – Curtuiuș, Petrea fost alcătuirea arădenilor.

Următorul amical al UTA-ei e programat pe 17 februarie în compania echipei Național Sebiș.

No Comments

Comments for UTA a remizat cu Pecica și a învins Ineul are now closed.