UTA BD s-a calificat în turul trei al Cupei României la fotbal după ce a reuşit să treacă de Naţional Sebiş, scor 3-2 .Formaţia lui Gheorghe Feieş a deschis scorul prin Şulea, dar golul a fost anulat pe motiv de offside. Nu peste mult timp UTA a înscris prin Dragoş, 1-0.
Elevii pregătiţi de Roland Nagy ratează ocazii clare, dar reuşeşte în cele din urmă să majoreze scor prinul golul lui Copil, 2-0. Acelaşi Şulea reduce din handicap pentru sebişeni, 2-1. Chiar înainte de pauză, Tătar de la Naţional profită de o neatenţie a fundaşilor UTA-ei aducând egalarea, 2-2.
UTA iese mai motivată parcă de la vestiare, iar Hlistei marchează un nou gol pentru UTA, 3-2. Nimic nu se mai modifică pa tabelă până la sfârşitul meciului şi astfel UTA BD continuă drumul în Cupa României
Au evoluat:
UTA: Bodea – Ad. Popa, Cotoc, Botiș, Suslak – Copil, Chindriș, Nădăban, Hlistei -Rus, Dragoș. Rezerve: Mitrea – Bulza, Varga, Gheorghiță, Filaret, Burlă, Leucuța.
Sebiş: Miron – Tătar, Bier, Mardare, Neacșu – Roman, Apostol, Balint, Bozian – Sulea I. Radu. Rezerve: Soltesz – Pintea, Țîrlea, Moise, Ganea, Chețan, Raț.
Arbitri: Horia Mureșan (Timișoara) – Călin Cimponeriu (Lugoj), Alexandru Filip (Timișoara).
No Comments
Comments for UTA BD s-a calificat în faza următoare a Cupei României are now closed.