UTA se impune clar la Clinceni, 3-0 cu Academica

Written by admin. Posted in Sport, Top News

Tagged: , , , ,

Published on august 19, 2017 with No Comments

UTA se dovedește redutabilă în deplasare, obţinând azi a doua victorie stagională la capătul unei partide contând pentru runda a treia a eşalonului fotbalistic secund.

Elevii lui Adi Mihalcea au câştigat clar, impunându-se cu 3-0 pe terenul celor de la Academica Clinceni, chiar dacă prestația lor nu s-a ridicat în unele momente la nivelul așteptărilor. Diferența de valoare și-a spus însă la final cuvântul, lucru recunoscut de toți cei prezenți în tribune, printre aceștia aflându-se Vasile Miriuţă, Florin Prunea, Mihai Stoica sau Valeriu Argăseală.

Prima repriză a partidei de lângă Bucureşti a fost una modestă, cu UTA dominând, dar fără incisivitate și nerv. Iar singurele două ocazii ale alb-roșiilor au venit în urma unor faze fixe. Mai întâi, în minutul 25, Scutaru a şutat puţin alături din 10 metri, în urma unui corner de pe stânga, pentru ca peste trei minute arădenii să deschidă scorul. Burlă a executat bine o lovitură liberă de la 30 de metri, uşor lateral dreapta, Curtuiuş a şters mingea cu capul, iar Tătaru a deviat-o în proprie poartă, 1-0. Așadar avantaj minim la pauză pentru arădeni, care au rămas datori la multe capitole. De partea cealaltă, Clinceniul s-a dovedit un adversar modest, singura ocazie notabilă pe parcursul acestei părți aparținându-i aceluiași Tătaru, mingea trimisă de acesta ocolind plasa lui Grahovac.

UTA a fost mult mai activă după reluare, prima ocazie consemnându-se în minutul 65, atunci când mingea expediată din vole de Buleică s-a dus puţin peste poartă. Pe fodul dominării arădene s-a făcut 2-0 în minutul 72, Adili marcând cu latul din marginea careului mic, la o minge centrată de Burlă. Finalul a aparţinut tot alb-roșiilor, schimbările făcute de Adi Mihalcea dovedindu-se inspirate. În minutul 84, pe un contraatac, Tănase, introdus în locul lui Stahl, a făcut o cursă frumoasă pe stânga şi i-a pasat perfect unui alt nou intrat, Strătilă, care a punctat pentru 3-0, stabilind scorul de forfait.

UTA a evoluat la Clinceni în formula: Grahovac – Adili, Scutaru, Ciucă, Burlă – Cârstocea (70 Strătilă), Asani – Stahl, Prună (63 Tănase), Buleică – Curtuiuș (78 Dan Roman).

Pentru alb-roșii urmează două partide de „foc”, cu două contracandidate la promovare, miercuri, pe teren propriu, de la ora 18.00, cu Dacia Mioveni și sâmbătă, la Sibiu, cu Hermannstadt, de la ora 12.00.

 

No Comments

Comments for UTA se impune clar la Clinceni, 3-0 cu Academica are now closed.