UTA, victima unui om stricat la cap (editorial)

Written by admin. Posted in Editorial, Top News

Tagged: , , , , ,

Published on martie 02, 2014 with No Comments

 

Dan Coita

Nu cred că va mai dura mult, până ce UTA îşi dă obştescul sfârşit, într-un mod exemplar. Nu cred că ar fi prima echipă, nici ultima, multe alte cluburi de  tradiţie au dispărut din peisaj, virusate de capriciile unui capiatlism stricat la cap şi nu în puţine cazuri, din cauza unui om bolnav la cap (vezi U Craiova). În cazul nostru omul „dus cu capul” poartă numele Adrian Marţean. Cred că e mult mai frumos să mori cu demnitate, decât să fii târât într-o imensă mocirlă.

Acest personaj malefic pentru fotbalul arădean, insistă în continuare să amăgească pe cine poate. UTA a plecat la Satu Mare, cu un autocar tocmit cu o oră înainte, iar jucătorii au primit fiecare la urcare 50 de euro, bani luaţi împrumut de la nişte afacerişti de fier vechi, spun gurile rele. Merge foarte insistent pe drumul pierzaniei. Sado masochismul lui nu ne-ar interesa, dacă nu ar afecta majoritatea iubitorilor fotbalului arădean, ataşaţi de simbolul, numit UTA. Nici chiar o minte diabolică nu ar fi reuşit să pună la cale un scenariu al pierzaniei, atât de perfect ,cum a reuşit prostia acestui Marţean.
Nu stiu unde vrea să ajungă sau ce vrea acest pământean, numit Marţean? Probabil vrea să-l perceapă lumea ca pe o victimă, a uneltirii celor de la Suporter Club UTA, care pe bună dreptate au retras culorile, sigla şi palmaresul, de la societatea pe acţiuni condusă de italianul Catanzariti şi dejeanul Marţean. Cei care, la sosirea manelistului pe meleaguri arădene l-au susţinut s-au dat la o parte foarte discret, acuzaţi fiind probabil de trădare. Au mai rămas doar câţiva jucători credului, fără un viitor anume, dacă era ceva de capul lor, erau la alte echipe, cât de cât stabile financiar nu se tăvăleau în mocirla lui Cantazariti şi Marţean. Părearea mea!

Unii arădeni, cu toate ciripile pe casă s-au apucat de lucru şi au iniţiat un nou proiect, unul viabil, pe termen lung susţinut inclusiv de autorităţile locale, de ce să nu spunem pe faţă, de primarul Gheorghe Falcă. Suporter Club UTA s-a alăturat acestui proiect, singurul expus până în present, iar criticile au început să apară. Ba că aceştia vor ca actuala UTA să moară, ba că “şefii” SCU s-au vândut lui Falcă…, acuze multe, dar niciun acuzator nu mişcă un deget, nu vine cu ceva concret. Dacă actuala UTA intra în faliment, (oricum e foarte aproape), gurile rele, pe cine dădeau vina? Normal pe Falcă. Dacă Falcă e “pentru” un proiect viabil pe câţiva ani, alături de oameni care se pricep la fotbal, iarăşi nu e bine. Că vrea să facă şmecherii, cu banii de la ONG-ul “Bătrâna Doamnă”, să-l ajute pe Meszar să-şi crească jucătorii pe bani publici, după care să-i vândă. Tot Falcă e de vină! Personal nu aduc osanale personajului în speţă, dar nici nu sunt contra acestui proiect, cel puţin până când, nu voi vedea unul mai bun. Sunt oameni care cu siguranţă vor merge la meciurile actualei UTA, nimeni nu-i va putea opri, nici pe mine în calitate de reprezentant mass-media. Nimeni nu are dreptul să-i critice. Sunt oameni pe care nu-i interesează finanţatori, războaie între conducere-galerie, ei stiu că acolo joacă echipa din Arad, adică UTA şi acolo se duc. Lovesc o vodcă înainte, scapă de acasă, stă cu prietenii pe stadion, după meci se duc, mai lovesc o vodcă şi pleacă acasă liniştiţi, lăsând în urmă toate problemele cu care se confruntă clubul la ora actuală. Nu-I poţi condamna!  De condamnat ar fi, doar personajele care au adus acest club în situaţia actuală, care nu ştiu cum să se poarte cu un simbol al fotbalului românesc, pe nume UTA.

În fond şi la urma urmei ce au în comun baciul  dejean sau cel Italian, cu brandul UTA? Eu unul m-am săturat ca în fiecare vară să-mi pun aceleaşi întrebări; Oare ne înscriem în campionat? Oare se vor găsi bani? Cine va prelua UTA? De aceea sunt de partea Suporter Club UTA şi al proiectului iniţiat de Alexandru Meszar! Accept înjurături şi critici. Elena o cheamă pe mama. Le voi putea returna, atunci când UTA va fi acolo unde îi este locul. Sper că în cel mai scurt timp posibil!

 

 

No Comments

Comments for UTA, victima unui om stricat la cap (editorial) are now closed.