Varga Glad: Mentalitatea „voi dați-le numai note că de educat îl educăm noi” trebuie schimbată

Written by admin. Posted in Utile

Tagged: , ,

Published on octombrie 26, 2016 with No Comments

glad

Am citit cu mâhnire despre incidentul de la Colegiul Național Moise Nicoară. Ion Roncea, portarul, un om decent, apreciat și respectat atât de către profesori cât și de către elevi și chiar părinți, a fost protagonistul a două episoade triste. Primul, în urma turului de inspecție pe care l-a făcut inclusiv prin grupurile sanitare a fost, conform spuselor sale, agresat verbal de către un elev. L-a condus la direcțiune pentru a explica acolo comportamentul său. Cel de-al doilea a avut loc a doua zi, când, în urma unui control inopinat de la Poliție, portarul a fost amendat pentru că ecusonul nu era la vedere și nu avea fotografie. Poate este doar o coincidență că tatăl elevului dus la direcțiune este polițist. Poate că și prezența acestuia în momentul controlului este o coincidență. Nu cred că este însă o întâmplare că reprezentanții unei instituții de control caută nod în papură. Din păcate de prea multe ori auzim că cetățenii sunt supuși intimidărilor, sunt umiliți, sunt tratați fără pic de respect. Din păcate prea des auzim că în loc să fie considerată un partener educațional al familiei, este locul în care deopotrivă elevii și părinții își „arată mușchii” și fac exerciții de putere cu cei considerați inferiori sau din altă clasă socială. Mentalitatea „voi dați-le numai note că de educat îl educăm noi” și obișnuința de a-și face singuri dreptate, prin orice mijloace sunt păguboase și în detrimentul a chiar celui care trebuie îndrumat, copilul sau tânărul.

Educația este o prioritate. Școala trebuie să pregătească tinerii pentru viața modernă, să fie principalul pilon de dezvoltare personală și profesională. Dar aceasta se poate face numai în parteneriat cu părinții, punând la temelie empatia și respectul reciproc.

No Comments

Comments for Varga Glad: Mentalitatea „voi dați-le numai note că de educat îl educăm noi” trebuie schimbată are now closed.