Consilierul județean PNL Vasile Ciceac a fost distins, în Slovacia, cu titlul de Cetățean de Onoare al orașului Brezno. Alături de el, secretarul orașului Nădlac, Alexandru Gros, a primit această distincție. În cadrul festivității de decernare, la data de 25 ianuarie, imnul României a fost intonat într-o festivitate solemnă în acest oraș slovac.
Brezno este o localitate care a jucat un rol important în al Doilea Război Mondial. Cele mai sângeroase lupte de pe teritoriul actualului stat slovac au avut loc pe aliniamentul Brezno-Valaska, unde frontul a staționat sub salvele necontenite ale nemților în perioada dintre 31 ianuarie – 7 martie 1945. În această perioadă au murit 52 de soldați ruși, 23 de germani, 72 de localnici și cca 3000 de români. Printre victime se număra și maramureșeanul Ion Soreanu, cu pseudonimul de poet Ion Șiugariu, din Băița. În cadrul evenimentul de la 25 ianuarie 2019, delegația din Nădlac a depus coroane de flori la Monumentul Eroilor Români.
Orașul Nădlac este înfrățit cu Brezno din anul 2008.
„Am fost onorat și emoționat de acordarea acestui titlu de Cetățean de Onoare al orașului Brezno. Și în calitate de primar, și în calitate de consilier județean, am muncit permanent pentru o relație bună între români și slovaci, având în vedere și comunitatea mare de slovaci din Nădlac, oameni pe care îi respect și cărora le sunt recunoscător pentru felul în care au știut gospodări comunitatea noastră”, a declarat consilierul județean Vasile Ciceac.
No Comments
Comments for Vasile Ciceac, cetățean de onoare al orașului slovac Brezno! are now closed.