Consiliul Județean și Centrul Cultural Județean Arad anunță deschiderea celei de-a treia stagiuni estivale a Teatrului de Vară ETHOS, duminică, 28 iunie, la ora 20.30.
Conform tradiției, spectatorii vor fi răsfățați în această primă seară cu o Gală de operetă într-o distribuție ”de zile mari”.
Soprana Felicia Filip alături de tânărul bariton vienez Liviu Holender vor fi starurile serii de deschidere a noii stagiuni, ei vor fi acompaniați de Ansamblul ”Johann Strauss Modern” sub bagheta maestrului Christian Pollak din Austria.
Programul serii va include arii, duete și piese orchestrale din operete, opere și musical-uri celebre, publicul se va bucura însă și de câteva surprize deosebite.
Repertoriul ales pentru această gală va include o serie de lucrări muzicale mai puțin cunoscute la Arad, din creația lui Johann Strauss, Iosif Ivanovici, Franz von Suppe, care se vor împleti într-o deplină armonie cu momente muzicale celebre, de mare popularitate, îndrăgite de publicul arădean.
Invitatul special al serii este domnul Ioan Holender, cunoscut ca fiind cel mai longeviv (19 ani) și apreciat director al Operei de stat din Viena până în 2010. Dumnealui va prezenta cu această ocazie ultima carte apărută în 2014 la Editura BRUMAR cu titlul ”Ioan Holender de la Viena la Timișoara” scrisă de Cornel Ungureanu și Vasile Bogdan. Cartea ilustrează ”capitole” din viața și cariera lui Ioan Holender, considerat de autori ”una dintre personalitățile definitorii” ale timpurilor noastre. ”A fi timp de 19 ani directorul uneia dintre cele mai mari opere din lume, a ilustra, ca nimeni, Timișoara, Banatul, România, Europa valorilor muzicale, a trăi cu o vitalitate copleșitoare încrederea în lumea de mâine, dar și în acel Acasă numit mereu – iată argumente ale speranței. Ale speranțelor noastre”.
Multiplele fațete ale ”Vieții care bate scena” vor constitui ”filonul tematic” pe care a fost concepută stagiunea acestei veri.
Așa cum ne-am obișnuit, scena Teatrului de vară ETHOS va găzdui și anul acesta timp de două luni spectacole teatrale, muzicale şi de balet, având invitați artiști români și străini care se bucură de recunoaștere și apreciere la nivel național și internațional.
Primul spectacol din luna iulie, va avea loc miercuri, 1 iulie. Este vorba despre o comedie intitulată ”Amantul”, purtând semnătura lui Harold Pinter, producție a Teatrului Evreiesc de Stat, în regia lui Vlad Stănescu, avându-i în distribuție pe Maia Morgenstern și Mircea Rusu.
Urmează o seară de muzică vieneză și balet programată pentru data de 8 iulie. Invitați sunt Maria Yakovleva, prim-solistă a Baletului Operei de Stat din Viena, Laura Nistor, Mihail Sosnovschi și Alexandru Tcacenco, soliști ai Baletului Operei de Stat din Viena, acompaniați de Ansamblul ”Johann Strauss Modern”.
”Școala nevestelor”, celebra piesă a lui Moliere, într-o adaptare scenică inedită purtând semnătura regizorului suedez de origine română, Marcel Stănciucu, este propunerea pentru seara de miercuri, 15 iulie.
„Încă-i bine!” este titlul comediei scrisă şi realizată de actriţa Rodica Popescu Bitănescu. Cu vervă, cu haz, dar și cu o undă de gravitate, dialogurile dezvăluie atitudini și comportamente confruntate cu subiecte ”la zi” dintre cele mai variate: de la succesul agramaților în afaceri, la stupiditatea emisiunilor de televiziune, de la dependența de calculator, la mediocritatea clasei politice, de la hrana ecologică, la salvarea conștiințelor prin credință, etc. Spectacolul va avea loc miercuri, 22 iulie. Rodica Popescu Bitănescu va evolua pe scena Teatrului de Vară ETHOS alături de Giliola Motoi, Ioana Mărcoiu, Iuliana Călinescu, Radu Solcanu, Ştefana Ionescu-Darzeu şi Răzvan Hâncu.
Ultimul spectacol al lunii iulie, „Alifantis&Zan Commedia dell´AliZantis“, programat pentru miercuri, 29 iulie, va prilejui publicului întâlnirea cu Nicu Alifantis şi cu trupa Zan.
Luna august se deschide miercuri, 5 august, cu alt regal teatral, spectacolul ”Mă mut la mama”, o comedie tristă, o poveste veselă, optimistă, dar cu accente tragice, o bucățică ruptă din viața de familie, a noastră, a tuturor, despre ceea ce ar putea însemna o familie fericită…
Distribuția este din nou una de top, Adriana Trandafir, Andreas Petrescu și Gabriel Fătu.
Spectacolul ”Un bărbat și mai multe femei”, în regia lui Bogdan Huşanu îi va avea ca protagonişti pe Geo Constantinescu împreună cu Paula Chirilă. Piesa de teatru, programată pentru seara de miercuri, 12 august, este o adaptare după Leonid Zorin, care abordează într-o manieră comică, eternul conflict dintre bărbat și femeie, bazat pe lupta pentru supremație în relațiile de cuplu.
Penultimul eveniment artistic din această stagiune va avea loc miercuri, 19 august și îi va avea ca invitaţi pe Virgil Ogășanu și Tudor Istodor. ”În vizită la domnul Green” de Jeff Baron, este un reușit spectacol despre prejudecăți și lipsa de comunicare ce poate determina suferințe dramatice.
Stagiunea estivală 2015 se va încheia miercuri, 26 august cu un spectacolul extraordinar intitulat „Cinema Paradiso”.
Regizorul Marcel Stănciucu propune o selecție a celor mai frumoase pagini din creația lui Astor Piazzolla aranjate într-un buchet de melodi argentiniene reliefate prin dans și poezie.
Actrița Anca Sigartău, tenorul Andrei Lazăr, Alin Radu și Alina Mihai-soliști balerini ai Operei Naționale Române din Timișoara, sunt doar câteva dintre personalitățile artistice care vor evolua pe scena Teatrului de Vară ETHOS în ultima seară din acest sezon.
Accesul publicului va fi liber, iubitorii actului cultural de calitate fiind invitaţi să participe și în acest an la spectacolele organizate de Centrul Cultural Județean Arad, spectacole dedicate arădenilor de pretutindeni
No Comments
Comments for ”Viața bate scena” la Teatrul de Vară ETHOS din Arad are now closed.