Existenţa stării de incompatibilitate, precum şi a conflictului de interese de natură administrativă şi penală, a constatat Agenţia Naţională de Integritate (ANI) în cazul a opt aleşi locali de la mai multe primării din ţară, unul dintre aceştia fiind viceprimarul comunei Şicula. Potrivit ANI, viceprimarul arădean se află în stare de incompatibilitate începând cu data de 11 noiembrie 2011. „Cârja Ioan Gabriel se află în stare de incompatibilitate, întrucât exercită, simultan, funcţia de viceprimar al comunei Şicula şi calitatea de comerciant persoană fizică în cadrul “Cârja A. Ioan – Gabriel Întreprindere Individuală”. Astfel, cel în cauză nu a respectat dispoziţiile art. 87, alin. (1), lit. g) din Legea nr. 161/2003, potrivit cărora “Funcţia de primar şi viceprimar [...] este incompatibilă cu [...] calitatea de comerciant persoană fizică”, se arată într-un comunicat de presă remis de ANI.
ANI informează că toate cele opt persoane evaluate au fost informate despre declanşarea procedurii de evaluare, elementele identificate, precum şi drepturile de care beneficiază – de a fi asistate sau reprezentate de un avocat şi de a prezenta date sau informaţii pe care le consideră necesare, personal ori prin transmiterea unui punct de vedere scris. Cele opt persoane evaluate au depus la dosarul de evaluare un punct de vedere, în exercitarea dreptului la apărare.
No Comments
Comments for Viceprimarul comunei Şicula, declarat incompatibil de ANI are now closed.