Aproximativ 300 de spectatori au fost prezenţi la prima evoluţie oficială a UTA-ei pe teren propriu în acest an, împotriva grupării CS Mioveni.
Aceştia fiind răsplătiţi de alb-roşii cu o victorie, 1-0 (0-0), una obţinută însă în extremis, golul arădenilor fiind marcat de Surugiu, în primul minut al prelungirilor. Atunci când acesta a fructificat o pasă a lui Laso în interiorul careului mare, şi a trimis mingea în poartă, puternic şi plasat, de la aproximativ 15 metri.
Chiar dacă s-a jucat cu ambiţie, fotbalul de calitate, din păcate, a cam lipsit. „Sarea şi piperul“ a fost adus de paradele lui Boşneag, la şuturile periculoase ale oaspeţilor, de ocazia irosită de Laso, care a ratat de la punctul cu var, şi de reacţiile anti „Marţian şi Gio“ din tribune. Traduse prin fulare alb negre cu numele celor doi, sau prin scandarea „Coate goale, eşti un coate goale!“, adresată primului.
UTA: Boșneag – Feussi, Ola, Mardare, Neagu – Zaluschi, Lazea, Popescu (Farcaş) – Monac (Surugiu), Laso – Apostu (Sălăjan).
Mioveni: Oct. Popescu – Pasăre, Stoica, Olteanu, Ct. Stan – A. Popa, Negoiță (Gălan), Răuţă, Ayza – Biceanu – Ene.
Arbitri: Nicolae Botaș (Timișoara) – la centru, Ferencz Tunyogi (Zalău), Călin Cimpoieru (Lugoj) – asistenţi. Rezervă: Dorin Voina (Reșița). Obseratori FRF: Traian Marchiș (Baia Mare) și Florin Mierea (Timișoara).
[nggallery id=118]
No Comments
Comments for Victorie în extremis pentru UTA! (Video) are now closed.